Productia secundara a ecosistemelor acvatice - Ferdinand Pricope, Ionut Stoica, Klaus Battes

Descriere

    In ultimii 50 de ani ecosistemele acvatice au fost puternic afectate de diverse actiuni antropice. Impactul actiunilor umane asupra apelor de suprafata a avut ca efect degradarea fizica si chimica a majoritatii ecosistemelor acvatice, reducerea biodiversitatii acestora si modificarea productivitatii lor naturale.     Analizele fizice si chimice  ale apei dupa interventia umana asupra ecosistemelor acvatice nu sunt suficiente pentru o apreciere exacta a modificarilor  aparute, astfel ca se impune utilizarea unor tehnici de investigare biologica, bazate pe analiza unor comunitati de organisme care reflecta adecvat transformarile survenite in integritatea biologica a ecosistemelor.     Astfel de informatii se obtin prin monitoring biologic, sistem de lucru ce permite aprecierea schimbarilor in lumea vie sub actiunea unor factori naturali sau antropici, prin utilizarea de organisme sensibile la astfel de factori. Organisme bioindicatoare pot fi diverse specii de nevertebrate planctonice sau bentonice, dar si unele specii de pesti. [...]     Cunoasterea transformarilor aparute in structura si functiile ecosistemelor acvatice permite luarea de masuri practice de reconstructie ecologica a ecosistemelor degradate sau de conservare a celor mai putin afectate de activitatile umane. (Autorul)
     Fragment din volum:      “3.1.3.1. Determinarea varstei        Determinarea varstei pestilor dintr-un ecosistem acvatic natural sau antropic are o importanta teoretica si practica deosebita. In studiile asupra ihtiofaunei dintr-un bazin acvatic se impune cunoasterea exacta a varstei pestilor pentru a putea stabili structura pe varste a populatiilor din fiecare specie. Aceste date indica capacitatea de reproducere a populatiei si arata daca populatia este stabila in acel ecosistem. Importanta practica consta in faptul ca in cadrul crescatoriilor piscicole, la formarea loturilor de reproducatori, trebuie alesi pesti de o anumita varsta, care sa aiba o prolificitate maxima, iar elementele seminale sa aiba o viabilitate maxima.     Pentru determinarea varstei pestilor pot fi utilizate mai multe metode:     - metoda empirica, care se bazeaza pe observarea directa a indivizilor aflati in captivitate sau a indivizilor marcati si recapturati;     - metoda statistica (metoda Peterson), care are la baza determinarea frecventei distributiei dimensionale a pestilor in populatie;     - metoda anatomica, bazata pe analiza solzilor, a oaselor si a altor organe dure.     Principiul metodei anatomice consta in faptul ca la pesti, impregnarea cu calciu a unor organe osoase (solzi, otolite, radii, vertebre) nu este uniforma in cursul anului, ceea ce determina aparitia unor inele de crestere la nivelul acestor organe.     Aparitia inelelor de crestere este mai evidenta la speciile de pesti din zonele temperate. In zonele tropicale aparitia inelelor de crestere este indusa de modificari ale regimului de hrana, modificari ale bazei trofice naturale a bazinelor acvatice sau de anumite faze ale ciclului ontogenetic al pestilor (dezvoltarea gonadelor, reproducere).     Metodele cele mai utilizate in stabilirea varstei pestilor constau in determinarea si interpretarea zonelor sau inelelor de crestere ce apar pe portiuni dure ale corpului pestilor. Aceste inele anuale apar diferentiate, in functie de anotimp. Iarna, cand pestii nu se hranesc sau se hranesc putin, inele au o crestere redusa, in timp ce vara, perioada de hranire intensa induce si o crestere mai rapida a inelelor."