Rolul jocului didactic in depistarea, prevenirea si corectarea tulburarilor de limbaj la copilul prescolar (Ana Loredana Bubutanu)

Rolul jocului didactic in depistarea, prevenirea si corectarea tulburarilor de limbaj la copilul prescolar (Ana Loredana Bubutanu)

Editura
An publicare
2016
Nr. Pagini
125
ISBN
9786068426754

Descriere

     Este cunoscut faptul ca activitatea specifica a prescolarului este jocul. Ceea ce pentru adult este munca, pentru copil este jocul.     In jocurile didactice pe care le-am initiat, am pornit de la premisa ca invatamantul contemporan trebuie sa fie activ si creativ. Aceasta inseamna ca prescolarul trebuie sa contribuie la solutionarea unor probleme, sa lucreze efectiv si in acelasi timp, sa gandeasca in mod original si creator. Dezvoltarea capacitatilor de comunicare verbala constituie una din sarcinile foarte importante ale educatiei din institutiile prescolare, pentru ca limba este o conditie de baza in formarea, fixarea si diferentierea notiunilor, dar si in transmiterea informatiei.     In decursul anilor, limbajul a fost multilateral studiat si s-a acumulat un bogat material teoretic si faptic si aceasta pentru ca intregul progres spiritual e conditionat in mare masura de claritatea exprimarii, pentru ca exista o imensa varietate verbala, dar si o multitudine de forme tulburate, care trebuie corectate. (Autoarea)      Fragment din volum:      “Trebuie sa subliniem ca este contraindicat si nepedagogic sa se faca observatii critice, apostrofari sau ironii la adresa modului incorect de exprimare a copiilor, deoarece acestea pot determina aparitia unor complexe de inferioritate care pot provoca intarzieri in corectare, in evolutia limbajului si in dezvoltarea personalitatii copilului.     Pentru a avea o imagine reala asupra starii limbajului copilului prescolar pentru a se evidentia concret activitatea depusa este indicat, ca toate constatarile din etapa depistarii, sa fie notate intr-o fisa de observatie a copilului, la rubrica "Observatii asupra dezvoltarii limbajului", cu referiri asupra sunetelor incorecte, pozitia limbii in timpui pronuntiei, conformatia maxilarelor, a dentitiei, cursivitatea vorbirii.     Pe baza observatiilor efectuate se va putea aprecia daca tulburarile de limbaj ale copilului au si alte cauze si se vor depista cazurile de dislalie fiziologica.     Evaluarea limbajului cu care prescolarul intra in gradinita se poate face si cu ajutorul probelor standardizate, adica prin teste ale limbajului oral care pot fi impartite in:   1. Teste pentru dezvoltarea limbajului, in general   2. Teste pentru masurarea capacitatii de articulare (pronuntie)   3. Teste de evaluare a morfologiei, sintaxei   4. Teste de evaluare a semanticii si pragmatismului     Din categoria testelor moderne pentru dezvoltarea limbajului, foarte cunoscute si raspandite pe plan international sunt diversele forme ale testelor TOLD, scarile lui Cuningham si Sloper, dar si cea a lui Hedrick si Prathers. (Anexa nr.3)     Stabilirea corecta a diagnosticului diferential, presupune o examinare cat mai complexa a persoanei in cauza. Astfel, in prima etapa, numita si examinare selectiva  sunt depistati copiii cu tulburari de limbaj. Ea se face prin scurte conversatii sau prin aplicarea unor probe specifice ca: "Abecedarul in imagini", "Discul cu paronime", "Albumul logopedic", etc."

Pe aceeași temă