Cavalerul resemnarii - Vintila Horia

Descriere

     “Cavalerul resemnarii” este al doilea volum din Trilogia Exilului, primul fiind “Dumnezeu s-a nascut in exil”, iar ultimul “Salvarea de ostrogoti. Prigoniti-l pe Boetiu”. Romanul ne poarta prin spatii in acelasi timp simbolice si reale, un colt de Valahie inspirat din realitate si totodata abstract, purtand insemnele patriei dupa care tanjeste exilatul, un teritoriu al puritatii, al padurilor vesnic verzi si al muntilor, precum si printr-o Venetie care pune mai presus de orice frumosul si seductia, alaturandu-le insa unei coruptii profunde, unui putregai interior atotstapanitor.     Timpul actiunii are de asemenea valente ale realului, este epoca evului mediu, dar este si o picatura de timp cristalizat din istoria umanitatii, in care personajele si pasiunile sunt prinse in vesnicie. In acest context se desfasoara doua povesti de dragoste, lupta unui popor pentru inlaturarea jugului otoman, bataliile interioare ale unui voievod in cautarea identitatii si a armoniei, calatoria sa printr-o Europa sfasiata de conflicte si de intrigi.     Roman istoric, roman de dragoste, roman filozofic, splendid tradus din franceza de Ileana Cantuniari, Cavalerul resemnarii constituie o lectura care imbogateste mintea si farmeca sufletul. (Editura Vremea)

    Vintila Horia este singurul scriitor roman care a obtinut premiul Goncourt, unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume, atribuit pentru romanul sau scris in franceza “Dumnezeu s-a nascut in exil.” Prea putin cunoscut in propria sa tara, in spatiul culturii universale scriitorul este recunoscut ca un creator important al secolului XX.
     Fragment din volum:       “Mi-a spus: „Data viitoare va fi randul tau, prietene, acum nu mai am bani." I-am vorbit de nevasta si de copiii mei, plangand de furie si de tristete. Stiti ce a facut, domnii mei? I-a spus ceva scribului, care a notat intr-o terfeloaga pe care o tinea sub brat, soldatii mi-au scos lantul pe care-l purtam de doi ani in jurul gleznelor si l-au petrecut pe dupa picioarele calugarului. Ramasese el in locul meu, intelegeti? Devenise in mod voit rob, pentru ca eu sa-i pot revedea pe ai mei. Spuneam ca am vazut niste lucruri. Iata unul din ele si stiu ca o sa va vina greu sa credeti. Calugarul a spus doar atat: „De esti un bun crestin, plateste cei patruzeci de scuzi Calugarilor Mercedari de la Venetia, care ma vor rascumpara cu acesti bani. De nu, fie ca Dumnezeu sa aiba mila de sufletul tau. Esti tata de familie iar eu sunt singur pe lume. Trebuie sa ajungi indarat la ai tai. Meseria mea este sa fac ceea ce am facut. Mergi in pace."     Am fost imbarcati a doua zi, impreuna cu alti robi eliberati, insotiti de Mercedarii care platisera pentru ei. Le-am povestit ce mi se intamplase si ei nu s-au mirat, insotitorul lor, ca fiecare dintre ei, risca sa inlocuiasca robi, sa plateasca pentru ei cu trupul sau, de fiecare data cand facea aceasta calatorie. Asta le era meseria, dupa cum zicea calugarul. Necredinciosii n-ar fi in stare de asemenea gesturi. De asta va spuneam ca vazusem niste lucruri, lucruri care fac poate placere lui Dumnezeu si care vor sfarsi prin a salva crestinatatea.      Udina Burbur privi cerul innorat, de unde reincepuse sa cada ploaia cea marunta.     - In seara aceea cand v-am intalnit, domnilor, ma intorceam  asadar dintr-o lunga calatorie. Statusem o luna la Venetia, in casa Mercedarilor, ca sa recapat forta si sa reintru in pielea mea. I-am promis parintelui staret sa-i trimit cat mai curand cu putinta cei patruzeci de scuzi pe care ii datoram ordinului si, intr-o noapte, am trecut din nou hotarul dintre lumea libera si a noastra."