Salvarea de ostrogoti. Prigoniti-l pe Boetiu

Descriere

    Editura Vremea a editat seria de autor Vintila Horia.      Romanul publicat acum, “Salvarea de ostrogoti. Prigoniti-l pe Boetiu”, incheie Trilogia exilului. Primul roman din aceasta trilogie fiind “ Dumnezeu s-a nascut in exil”, iar al doilea “Cavalerul resemnarii”.     Desi editia romanului “Marta o la segunda guerra” a aparut cu un text pe coperta a IV-a care sustine ca acel volum este al treilea din Trilogia exilului, scrisoarea lui Vintila Horia catre Mihai Cantuniari reprodusa in volumul publicat acum stabileste exact care sunt textele ce alcatuiesc trilogia.     Vintila Horia este singurul scriitor roman care a obtinut premiul Goncourt, unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume, atribuit pentru romanul sau scris in franceza “Dumnezeu s-a nascut in exil.”     Prea putin cunoscut in propria sa tara, in spatiul culturii universale scriitorul este recunoscut ca un creator important al secolului XX.      Fragment din volum:       “Facu o prima oprire sub nuc, in spatele casei, si incepu sa caute printre frunzele cazute, unde se mai ascundeau inca nuci. Zapada cadea incet, iar linistea era atat de mare incat auzea limpede fulgii trecand printre crengi in rostogolirea lor tot mai densa. Aerul avea prospetimea unei bunevestiri. Prima lovitura, desi de aproape, nu-l nimeri, inalta capul si privi, nimic nu se misca, cazuse poate o nuca langa el, desprinsa de greutatea zapezii. Numai ca era vorba de o piatra, pe care o aduna de pe jos, cativa pasi mai incolo. A doua lovitura il nimeri din plin, in tampla stanga, se poticni si se prabusi intr-un vartej intunecat, pierzandu-si cunostinta. Inainte de a inchide ochii, ca pe un fundal de cosmar ametitor, zari un pusti luand-o la goana spre staule, in timp ce o miscare de foiala inlocui linistea iernii si-l duse cu sine intr-un soi de coborare careia nu i se putea impotrivi.     Isi reveni, simtindu-si capul dureros, in timp ce o voce foarte apropiata incerca sa stabileasca un contact cu el si dea curaj. Era oare atat de grav? Era pe moarte? O mana il stergea usor pe tampla cu o batista.     - Nu-i nimic, nu te necaji, spune ceva, te implor, spune ceva.     O voce de femeie. Deschise ochii. Fulgi de zapada i se asezau pe buze, de pe care-i culegea cu varful limbii. Era extrem de placut. Nu indrazni sa se miste. Femeia ii inconjura umerii cu bratul stang, in vreme ce cu celalalt continua sa-i stearga obrazul. Un miros de fiinta omeneasca apartinand lumii careia el insusi ii apartinuse se pogora asupra lui odata cu zapada, ceea ce i se paru dintr-o data suspect, dar intr-un mod foarte vag si nesigur, caci gandurile nu-i erau inca la locul lor. Ii placea sa-si prelungeasca lesinul pentru a nu intrerupe acel efluviu care-l invaluia, mai milos si mai alinator decat gesturile si cuvintele necunoscute."