Cinci zile care au zguduit lumea. Relatarile unor martori oculari de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial

Descriere

    O captivanta descriere a evenimentelor petrecute la sfarsitul lui aprilie si inceputul lui mai 1945, cand Mussolini este executat de partizanii italieni, Hitler se sinucide si razboiul cel mai monstruos din istoria omenirii se apropie de sfarsit. Numerosi martori, intre care unele persoane faimoase ale vremii si altele devenite celebre in deceniile urmatoare – Jack Kennedy; Bob Dole; Henry Kissinger; Aleksandr Soljenitin; Roman Polanski; Joseph Ratzinger; Ezra Pound; Sophia Loren; Audrey Hepburn etc. – isi amintesc in ce imprejurari au auzit acele vesti.     Intamplarile extrem de variate, unele tragice si oribile, altele emotionante si pline de speranta, redau atmosfera de o intensitate coplesitoare a acelor zile. Cartea se bazeaza pe o documentatie ampla, iar naratiunea este pasionanta si se citeste ca un thriller.        Fragment din volumul "Cinci zile care au zguduit lumea" de Nicholas Best:       „IN TIMP CE ALTNER CAUTA un loc unde sa doarma, Hildegard Knef si Ewald von Demandowsky se gandeau sa urmeze exemplul lui Hitler si sa se casatoreasca... In statia de marfuri din Schmargendorf, unde focul lunetistilor era atat de intens, incat bidonul cu apa din mana lui Knef tocmai fuses spulberat de un glont, Demandowsky a cerut-o in casatorie. Voia sa se insoare cu ea cat inca se mai putea, inainte ca unul dintre ei sa fie ucis in lupta.     Knef avea in minte cateva obiectii referitoare la casatorie, nu in ultimul rand faptul ca Demandowsky avea deja o sotie. Dar el sustinea ca in Schmargendorf nu stia nimeni acest lucru. Dupa parerea lui, nu exista niciun motiv pentru care locotenentul nu i-ar fi putut casatori pe loc, la fel ca un capitan de vapor.     Inca mai discutau subiectul atunci cand au auzit un hurui dinspre terenul de tenis. Tragand cu ochiul din adapost, au vazu un tanc alunecand peste cratere si distrugand tufisurile, gradurile si tot ce-i mai iesea in cale. Privindu-l mai de aproape, au fos usurati sa constate ca tancul era german.     — Sunt fortele de eliberare, a strigat Demandowsky in directia lui Knef. Stiam eu. Stiam eu. Doar ti-am spus ca nu ne abandoneaza.     In timp ce vorbea, un baiat imbracat intr-un veston al Tineretului Hitlerist a trecut in fuga pe langa ei si s-a indreptat spre tanc. Cara dupa el un Panzerfaust. Inainte ca cineva sa-l poata opri a tras in tanc, care a disparut intr-o valvataie.     Explozia i-a culcat pe toti la pamant. Acoperit de sange locotenentul a fost primul care si-a revenit. Ridicandu-se ametit in picioare, a inceput sa-l injure furios pe baiatul imbracat cu uniforma Tineretului Hitlerist. Demandowsky i-a comunicat chiar atunci planurile lui matrimoniale.     — Vrem sa ne casatorim, i-a spus el locotenentului. Am dori sa ne casatoriti dumneavoastra.     Inca ametit, locotenentul statea nemiscat in lumina stralucitoare emanata de tancul care inca ardea. Avand atatea altele pe cap, nu-i venea sa-si creada urechilor.     — Nu am autoritatea asta, s-a rastit el la Demandowsky dupa o clipa.     Era pe punctul sa continue atunci cand glontul unui lunetist l-a lovit drept in fata. Knef a vazut ingrozita cum locotenentul s-a prabusit mut la pamant, trasaturile de sub casca transformandu-se intr-o masa de carne insangerata.     Knef n-a stat pe ganduri. Impreuna cu Demandowsky, a alergat sa se puna la adapost, strabatand in zigzag statia de marfuri in timp ce gloantele zburau in jurul lor. Cativa soldati au tras ca sa-i acopere, pana au ajuns in fuga la rambleu si cineva i-a ridicat peste un zid. Knef s-a bucurat atunci cand a vazut ca erau soldati adevarati, nu oameni in varsta, membri ai Tineretului Hitlerist sau SS. Erau vreo 10 sau 20 si isi cunosteau bine meseria.     Rusii au atacat mai tarziu, urland ca de obicei in timp ce traversau statia de marfuri. Ghemuindu-se la pamant, nemtii au asteptat pana in ultimul moment. Knef apucase strans cartusiera, iar Demandowsky manevra mitraliera. Au reusit sa-i respinga pe rusi, dar stiau ca era doar o chestiune de timp pana cand acestia vor ataca din nou. Nemtii s-au retras imediat dupa lasarea intunericului, andonandu-si in liniste pozitia si furisandu-se inapoi, printre tine, spre Hohenzollerndamm.     Au gasit o pivnita plina de civili si au incercat sa intre acolo ca sa se adaposteasca de focul constant de pe strazi. Civilii erau in majoritate femei si copii. Sedeau pe niste scaune de bucatarie in jurul unui ciot de lumanare aprins, asteptand pasivi sosirea rusilor. Nu au fost deloc multumiti cand i-au vazut pe Knef si pe ceilalti.     — Plecati! au tipat ei. Nu vrem soldati. Or sa ne omoare daca va gasesc aici. Plecati!”