Robotii: Cavernele de otel

Descriere

Cavernele de otel. Al doilea volum din seria Robotii Orasul reprezenta apogeul maiestriei omului asupra mediului. Nu calatoria in spatiu, nici cele cincizeci de planete colonizate, care erau acum atat de arogant independente, ci orasul. Urbanizarea Pamantului e completa. Oamenii traiesc in aglomeratele orase subterane, departe de lumina soarelui. Spatialii, colonistii Galaxiei, s-au intors pe Pamant, iar robotii pe care i-au adus cu ei incep sa ocupe locurile de munca ale pamantenilor revoltati. O crima zguduie Orasul Spatial si detectivul Elijah Baley se vede nevoit ca pentru anchetarea cazului sa faca echipa cu un robot. Dar parteneriatul lor poate fi periculos acum, cand relatiile dintre pamanteni si spatiali sunt mai tensionate ca niciodata.  Sub privirea stupefiata a detectivului, aparu, sub un strat subtire de material care semana cu carnea, un amestec complicat de tije, fire si articulatii cenusii, de metal.   Seria Robotii: • Eu, robotul (1950) • Caverne de otel (1954) • Soarele gol (1957) • Robotii de pe Aurora (1983) • Robotii si Imperiul (1985) Fragment din romanul "Robotii: Cavernele de otel" de Isaac Asimov:   „Ca intotdeauna, era aglomeratie pe banda-expres: unii stateau in picioare, pe platforma de jos, iar cei care aveau privilegiul unui loc pe scaun calatoreau sus. Un suvoi continuu de oameni paseau de pe aceasta banda pe cele de incetinire, care duceau spre benzile secundare sau pe platformele care treceau pe sub arcade sau peste poduri, pentru a se pierde in labirinturile fara sfarsit ale sectoarelor orasului. Un alt suvoi, tot neintrerupt, venea din sens invers, de pe benzile de accelerare, si intra pe banda-expres. Din toate partile straluceau lumini infinite: peretii si tavanele luminoase din care parea ca se prelinge o racoare fosforescenta; reclamele stralucitoare care cereau cu insistenta atentie; indicatoarele cu lumina staruitoare: SPRE SECTORUL JERSEY, URMATI SAGEATA SPRE NAVETA PENTRU EAST RIVER, NIVELUL SUPERIOR PE TOATE RUTELE SECTOARELOR DIN LONG ISLAND. Mai presus de toate era insa zgomotul care nu putea fi separat de viata: sunetul a milioane de oameni vorbind, razand, tusind, strigand, fredonand, respirand. Niciun indicator insa spre Orasul Spatial, remarca Baley. Trecu de pe o banda pe alta cu usurinta pe care ti-o da obisnuinta de-o viata. Copiii invatau sa „sara pe banda" de indata ce invatau sa mearga. Baley abia daca simtea impactul accelerarii avand in vedere ca viteza lui crestea cu fiecare pas pe care-l facea. Nici macar nu mai era constient ca se apleca inainte pentru a se opune acelei forte. In treizeci de secunde ajunsese deja la banda finala care atingea nouazeci si sase de kilometri pe ora si putea sa sara la bordul platformei cu pereti de sticla, aflata in miscare, care era banda-expres. „Niciun indicator spre Orasul Spatial, isi zise el. Nu era nevoie de indicatoare. Daca aveai treaba acolo, stiai drumul. Daca nu stiai drumul, atunci n-aveai treaba acolo. La inceput, cand Orasul Spatial fusese construit, in urma cu vreo douazeci si cinci de ani, existase o tendinta puternica de a-l transforma intr-o atractie turistica si hoarde intregi de oameni din oras se indreptasera in acea directie. Dar spatialii au oprit invazia. Cu politete (erau mereu politicosi), dar fara vreun compromis in ceea ce priveste tactul, au asezat o bariera intre ei si oras. Au creat ceva ce era in acelasi timp Serviciu de Imigratie si Inspectia Vamilor. Daca aveai treburi, te identificai, le permiteai sa te perchezitioneze si sa te supuna unui examen medical si unei dezinfectii de rutina. Asta produsese nemultumiri, fireste. Mai multe nemultumiri decat era cazul. Destule nemultumiri pentru a infrana programul de modernizare. Baley isi amintea de Revoltele Barierei. Facuse parte din hoardele care se agatasera de barele benzii-expres si se inghesuisera pe scaune nemaitinand cont de privilegiile date de grade. Si el alergase cu nechibzuinta de-a lungul si peste benzile de deplasare cu riscul de a se rani si statuse timp de doua zile in fata barierei Orasului Spatial, strigand sloganuri si distrugand bunurile orasului din pura frustrare. Baley ar fi putut si acum sa cante lozincile de atunci daca si-ar fi batut capul. Era de exemplu „Omul s-a nascut pe Pamant, auziti?", cantat pe un ritm vechi de muzica populara, cu un refren fara sens: „Hinky-dinky-parlei-vu".”