Am reusit sa ramin eu insami (interviuri)

Descriere

Despre poezie, dar si despre moarte, despre ranile trecutului si problemele prezentului discuta Ileana Malancioiu cu intervievatorii sai romani si straini.   Convorbiri cu: Gabriela Adamesteanu • Victoria Milescu • Daniel Cristea-Enache • Radu Doru Cosmin • Lucia Ivanescu • Eva Iova • Laura Albulescu • Simona Chitan • Doinel Tronaru • Simona Sora • Clara Margineanu • Lucia Negoita • Irina Nechit • Eugen Dedov • Xavier Montoliu Pauli • Iulian Boldea • Paul Gorban • Iulian Talianu • Roberto Mussapi   „Experienta-limita traita de mine (cu citeva saptamini inainte de cutremurul din 4 martie 1977) a fost cea in care ma aflam intre viata si moarte, am fost gasita intimplator de cineva, pe ultima suta de metri, luata pe targa si dusa la Spitalul de Urgenta. Cind am ajuns acolo, nu mai aveam nici puls, nici tensiune. Intrebat la ce sectie trebuie sa fiu internata, doctorul de garda a spus «la reanimare», dar apoi s-a razgindit. Am fost intoarsa din drum si dusa direct in sala de operatie. Asistenta care trebuia sa faca denudarea pentru a-mi pune perfuzia era o fata frumoasa si cocheta. Medicii o grabeau, dar ea se chinuia sa-mi fixeze acul direct in vena si le spunea ca altfel imi ramine un semn. Convins ca nu-i aud ce vorbesc, unul dintre ei a spus: «Da, ii va ramine un semn pe mina si are sa se vada la morga». Nu stiu de ce, dar atunci nu m-am gindit nici o clipa ca as putea sa mor. Mai mult, acea experienta-limita nu a lasat urme prea adinci in poezia mea. Daca moartea a constituit o obsesie cind nu ma privea in mod direct, pe masura ce se apropie, parca as vrea s-o opresc din drum, vorbind din ce in ce mai rar despre ea.” (Ileana Malancioiu) Fragment din carte: "V.M.: In peisajul actual va individualizati printr-o sobrietate acuta ca stil si tema. Un motiv predilect este cel al mortii. De unde, as zice, aceasta fascinatie? I.M.: Am un acut sentiment al mortii, care cred ca tine de firea mea, dar iesirea lui la suprafata nu e fara legatura cu anumite imagini crude care mi-au marcat intr-un fel copilaria. Moartea celei mai mici dintre surorile mele, la virsta de 33 de ani neimpliniti, destinele tragice ale unor prieteni si destinul nostru, al tuturor, n-au fost nici ele de natura sa aduca o lumina care sa estompeze acest sentiment. Ceea ce ma fascineaza nu e totusi moartea, pe care o socotesc a fi raul suprem, ci, dimpotriva, misterul vietii. In poemul „Pasarea taiata", capul retezat este tinut intr-o mina si trupul care se zbate inca in cealalta, in iluzia refacerii legaturii dintre ele si a readucerii la viata a fiintei sortite pieirii. V.M.: Cum ati reusit sa treceti de cenzura care avea alergie la acest ton funebru? Ce volum a aparut mai greu din cauza cenzurii? I.M.: Am debutat in 1967, in scurta perioada de relaxare. La primele doua carti nu am intimpinat greutati din partea cenzurii. Desi s-ar fi putut intreba din ce lume se intorcea personajul meu Ieronim, care avea toate oasele farimate. Primul volum care mi-a fost tinut la Cenzura mai mult de un an a fost Ardere de tot. Initial se chema Exodul, termenul avind sensul din Biblie. Numai ca plecarile din tara se inmultisera si cenzorii se gindeau la exodul din zilele noastre, nu la cel petrecut in urma cu doua milenii. "