Strada Brasoveni

Descriere

Strada Bradoveni. Poker, muraturi si vin

Un volum savuros care cuprinde povestiri romantate si pline de umor din Braila de odinioara.   Aceasta carte, nu este nici manual de istorie si nicio culegere de intamplari imaginare. Am incercat sa-mi amintesc de cele mai frumoase momente si personaje, cu care m-am intersectat intr-un fel sau altul la vremea copilariei si a adolescentei mele. Am reusit sa strang o mica parte si sa le astern pe hartie. Multi dintre cei pomeniti in textele mele au plecat. Au ramas insa si destui cu care, de fiecare data cand ma intalnesc, povestim si retraim acele clipe care ne-au facut fericiti, in vremurile care au fost, cu bune si rele. Am trait desigur si intamplari mai putin placute. Am intalnit si personaje care nu mi-au fost pe plac. Am avut insa puterea sa uit si sa nu dau importanta niciunui lucru care nu merita vreun locsor in memoria mea. Am constatat ca-mi face bine uitarea lor si am reusit sa raman doar cu ce a fost mai frumos. Cei care aud aceste istorisiri, iar dintre acestia cei mai curiosi sunt nepotii mei, ma intreaba intotdeauna: "Chiar asa a fost?" Eu, ca sa nu tulbur nici vraja si nici frumusetea istorisirii, le raspund tuturor cu aceeasi formula din povestile bunicilor mei: "Pai... daca n-ar fi, nu s-ar mai povesti!" - Vasile Muntenita   Fragment din cartea "Strada Brasoveni" de Vasile Muntenita

"Apucand eu de-un capat al sacului si Gelu de celalalt, am plecat usor, usor, catre casa. Ajungand in dreptul Bisericii Sfantul Nicolae, vedem in curtea Bisericii pomii incarcati de caise si zarzare abia iesite din floare, care asteptau parca nerabdatoare sa ne sterpezeasca noua dintii. Ne-am zis ca n-ar fi rau sa ne incarcam si noi buzunarele, s-avem ce rontai pan-acasa. Gelu a ramas cu sacul pe trotuar, iar eu am sarit garduletul din beton, deloc inalt, care inconjura curtea bisericii. Mai aproape de gard erau niste salcami si tufe de liliac, urmau ciresii si visinii, iar mai spre zidul bisericii erau caisii si zarzarii. Fiind cam intuneric, iar eu destul de obosit, alegeam mai anevoie verzaturile  din pomi, dar nici nu ma grabeam, mai ales ca la ora aceea nu se simtea nici o miscare prin jur. Dupa ce mi-am incarcat toate buzunarele, am luat-o usor spre locul pe unde intrasem si dintr-o saritura, am ajuns pe cealalta parte a gardului, in strada. Atunci am avut surpriza sa constat ca in afara de Gelu si de sacul cu pamant de flori, pe care ii lasasem mai devreme pe trotuar, mai aparuse cineva. Era o namila de militian burtos, care la aparitia mea brusca, se pare ca fusese mult mai surprins decat mine. Acest lucru l-a facut probabil sa-si duca instinctiv mana spre tocul pistoletului de la brau, dar multumesc lui Dumnezeu, sa-l lase acolo. In vremea aceea, cel mai obisnuit loc unde puteai sa vezi vreun militian, era la vreo intersectie, unde echipat cu o paleta rosie, dirija circulatia. Dupa un timp, cand incepusera sa se monteze si la noi semafoare, militienii nu parasisera intersectiile si supravegheau strada dintr-o cabina rotunda, asemanatoare cu un borcan. Era deliciul nostru, ca atunci cand treceam pe langa vreo astfel de cabina, sa fredonam cunoscutul cantecel:   Nu mai treceti peste stop, Ca si el are un scop. E pazit de un curcan, Conservat intr-un borcan.   Nu mai rupeti flori copii, Ca si ele este vii. Cum voi sunteti pui de om, Ele e... copii de pom.   Echipamentul militienilor de noapte, care patrulau pentru a asigura linistea si paza cetatenilor cinstiti, era un pic mai sofisticat. Pe langa nelipsitul baston de cauciuc, aveau si un pistolet, o lanterna si neaparat un porthart in care tineau o carte, cu articole din principalele legi, dar si un carnetel pentru insemnari si evident un creion chimic. Purtau pantaloni cu vipusca si erau incaltati intotdeauna cu cizme din piele. Vestonul era strans la brau cu o centura cu diagonala, tot din piele, iar la gat, legat de-un lantisor metalic, atarna nelipsitul fluier, pentru cazurile de urgenta si alarmare. Tinuta impozanta si echipamentul militaros, iti dadea un fior rece pe sira spinarii, chiar daca n-aveai nimic rau pe constiinta. In timpurile alea, nu putini oameni nevinovati facusera puscarie sau au fost condamnati la locul de munca, pentru ca fusesera prinsi cu vreun saculet de grau sau cu cativa stiuleti de porumb. Tovarasul militian care ne "surprinsese in fapt", in mod cu totul intamplator in seara aceea, era probabil convins, ca tocmai ce se procopsise cu vreo prima sau chiar cu o avansare. Cam asta ar fi fost recompensa, pentru ca prinsese in flagrant, doi raufacatori cu un sac plin cu... cereale."