Cel care ma asteapta

Descriere

Roman de doua ori interzis de regimul iranian, Cel care ma asteapta a cunoscut peste douazeci de editii succesive dupa publicarea sa, in 2003.   Povestea romanului Cel care ma asteapta este una emblematica pentru destinul femeilor din Iran. Evenimentele debuteaza in anul 1979, cu putin timp inainte de revolutia iraniana, si se concentreaza asupra vietii unei femei obligate sa se descurce singura, cu trei copii, intr-un oras dezbinat de conflicte politice si religioase, aflat intr-o permanenta stare de instabilitate si nesiguranta. La virsta adolescentei, protagonista romanului, Masumeh, se indragosteste de un tinar. Desi relatia lor este inocenta – cei doi abia daca indraznesc sa schimbe citeva priviri –, iubirea ii este descoperita, iar ea ajunge sa fie maritata cu forta. Din fericire, se nimereste sa aiba un sot care ii permite sa-si continue studiile si care, spre deosebire de barbatii din propria ei familie, nu incearca sa-i controleze viata pas cu pas. Treptat, Masumeh descopera ca sotul ei are cu totul alte preocupari decit familia si ca idealurile si obiectivele sale politice ii pun viata in pericol, fortind-o sa traiasca intr-o continua stare de ingrijorare si neliniste. Fragment: "In ziua aceea, nici macar urletele lui Ahmad, care se certa cu Khanum Jun, n-au reusit sa ma enerveze: stiam ca Ali facuse pe spionul pentru Ahmad, anuntandu-l ca Parvaneh venise in vizita la mine, dar chestia asta ma lasa indiferenta. In fiecare dimineata faceam ordine in camera schiopatand, apoi coboram incet scara cu o mana pe balustrada si alta pe bastonul lui Naneh Jun, ma spalam, mancam si, cu mare efort, ma intorceam sus. Mama continua sa bombane in spatele meu: „Cu frigul de sus te vei alege si cu o pneumonie sau vei ajunge sa cobori in cap nenorocita aia de scara!". Dar cine statea sa o asculte! Ma descurcam foarte bine cu mica mea soba si n-as fi schimbat pe nimic in lume acea placuta solitudine. Si apoi, caldura dinauntru nu ma lasa sa simt frigul dinafara... Peste doua zile Parvaneh s-a intors. M-am grabit la fereastra si am auzit sa mama ii raspundea cu raceala la salut, dar prietena mea s-a prefacut ca nu baga de seama si a spus ca mi-a adus subiectele pentru examen. Apoi a urcat in fuga in camera mea si, cu rasuflarea taiata, a inchis usa in spatele ei, s-a sprijinit de ea si a ramas cu ochii inchisi cateva clipe. Era rosie la fata, nu stiam daca de frig sau de emotie, dar nu aveam curaj sa pun intrebari si m-a tinut ca pe ghimpi o vreme, spunandu-mi ca, in timp ce eu dormeam comod, ea risca sa aiba necazuri din cauza mea si ca alergase ca o nebuna de la farmacie la mine acasa si trebuia sa-si traga sufletul... apoi, in sfarsit, s-a hotarat sa povesteasca. — Ma intorceam acasa cu Maryam. Cand am ajuns in fata farmaciei, Saeid era acolo in picioare si mi-a facut un semn aproape imperceptibil, dar Maryam - stii cat e de isteata, nu? - si-a dat imediat seama si mi-a spus: „Tanarul te vrea!". Bineinteles, i-am raspuns ca se insela, m-am prefacut ca nu e nimic si am continuat sa merg, dar el a venit dupa noi si m-a intrebat daca puteam sa-l urmez in farmacie, pentru ca trebuia sa-mi vorbeasca... si, spunand asta, se facuse rosu ca racul si eu nu stiam ce sa fac cu bagareata de Maryam, atunci am incercat sa dreg Merurile, prefacandu-ma ca-mi amintesc ca trebuia sa iau medicamentele tatalui meu... dar prostovanul acela a ramas acolo privindu-ma cu gura cascata si, in acel punct, ca sa evit alte impresii proaste, i-am spus lui Maryam sa nu ma astepte, pentru ca trebuia sa ridic medicamentele din farmacie. Ea, insa, n-a cedat: nu voia sa piarda o astfel de ocazie si mi-a raspuns ea nu se grabea si ca vine cu mine! Nu mai puteam insista, pentru ca deja devenise banuitoare, si apoi a inceput si ea cu scornelile, ca i se terminase pasta de dinti... in fine, pana la urma a intrat cu mine in farmacie. Din fericire, Saeid s-a dezmeticit si a pregatit in graba o cutie cu medicamente, strecurand inauntru un plic si spunandu-mi ca era reteta. „Va rog sa i-o dati tatalui dumneavoastra si sa-i prezentati omagiile mele", a adaugat si am bagat imediat plicul in servieta ca sa nu-l vada Maryam — cand oare, spun eu, se pune o reteta intr-un plic inchis si sigilat? Daca ar fi putut, Maryam mi l-ar fi luat maini ca sa vada ce era scris: stii si tu cat e intriganta si barfitoare! in plus, toate fetele din scoala vorbesc despre Saeid si multe cred sta in fata farmaciei pentru ele... Cine stie maine ce zvonuri vor circula despre mine? Oricum, Muryam alegea inca pasta de dinti, cand m-am grabit sa ajung aici. Cateva clipe am ramas naucita de aceste noutati incitante, insa apoi, cea mai importanta dintre toate, m-a facut sa ma trezesc brusc: scrisoarea lui Saeid! Era pentru mine: trebuia s-o citesc, dar imi tremurau mainile... nu aveam curaj s-o deschid... ce putea sa fi scris? Pana atunci, nu schimbaseram decat saluturi discrete si murmurate..."