Retete de casa: cele mai bune 120 de retete de salate
Descriere
Inca de la inceput, trebuie sa precizam ce intelegem prin salata/salate. In bucatarie, pe langa sensul strict botanic, termenul defineste un amestec simplu de legume sau poate cuprinde si carne, paste, fructe si peste, ce va fi servit cald sau rece (de cele mai multe ori), legat cu un sos mai fluid ori mai consistent si asezonat, dupa gust, cu diverse condimentesi plante aromatice.Salatele sunt apreciate pentru combinatia de gusturi, culori si prospetime, toate obtinute dintr-un numar aproape nelimitat de posibile imbinari de ingrediente. Sunt micile minuni gastronomice pe care le poti pregati intr-un timp foarte scurt si care iti pun la treaba creativitatea, imaginatia si bunul gust.Nu este de neglijat aici nici aspectul practic. O salata are de obicei un timp de preparare foarte mic, in comparatie cu alte feluri de mancare, asta inseamna ca o poti prepara imediat pentru tine, prieteni sau familie.Astfel salatele sunt privite ca unele dintre cele mai creative, proaspete si variate feluri de mancare. Sunt la indemana tuturor, si, pana la urma, reprezinta cel mai bun exemplu de arta gastronomica.
Comandă Cartea
Pe aceeași temă
Soluția Zonelor Albastre. Cum să mâncăm și să trăim asemenea celor mai sănătoși oameni de pe planetă
Dan Buettner