În anii care au urmat, Hitler și mișcarea nazistă nu au fost nicidecum uneltele marelui capital german.

Hitler a fost „un inamic al economiei de piață libere” și un „dirigiste reticent.— Război și economie în Al Treilea Reich (1994) Se estimează că aproximativ o cincime dintre alegătorii și membrii naziști proveneau din forța de muncă manuală. După 1933, numărul muncitorilor din Partidul Nazist a crescut, un produs al oportunismului, poate la fel de mult ca al convingerii.— Recuperarea economică nazistă 1931-1938 (1996) Într-o remarcă făcută în 1932 lui Otto Wagener, unul dintre experții economici ai partidului, Hitler a observat că burghezia de afaceri „nu știe nimic în afară de profit. «Patrie» este doar un cuvânt pentru ei.”— Dictatorii: Germania lui Hitler și Rusia lui Stalin, (2004) În cele din urmă, hegemonia politică nazistă a împiedicat capitaliștii germani să acționeze ca atare.— Război și economie în Al Treilea Reich (1994) Într-adevăr, mulți oameni de afaceri par să fi fost, potrivit dovezilor, precauți în privința anti-capitalismului ascuns al naziștilor de rând.— Război și economie în Al Treilea Reich (1994) Regimul [nazist] a reușit, de asemenea, să folosească companiile multinaționale de stat ca un „cuceritor” pentru a intra în economii care nu erau teritorii ocupate.— Război și economie în Al Treilea Reich (1994)