Sapiens. O istorie grafica
Descriere
Dacă, acum 12.000 de ani, noi, oamenii, am căzut într-o capcană din care nu am mai reușit să scăpăm niciodată? Sapiens. O istorie grafică. Stâlpii civilizației povestește cum s-a transformat Homo sapiens din nomad în sedentar și a început să muncească din ce în ce mai mult fără să aibă totuși o viață mai bună. Descoperiți cum a cucerit grâul lumea, cum un mariaj improbabil între un zeu și un birocrat a creat primele imperii, cum războiul, foametea, bolile și inegalitatea au devenit parte a condiției umane și de ce nu am putea da vina decât pe noi înșine pentru toate astea.Pare cam sumbru? Nu și cu această distribuție de personaje amuzante, ce își continuă călătoria fantastică începută în primul volum. Yuval, Zoe, doamna profesoară Saraswati, Cindy și Bill, detectivul Lopez și Dr. Fiction cutreieră în lung și-n lat istoria omenirii, de data aceasta pentru a afla cum a schimbat Revoluția Agricolă societatea pentru totdeauna. Vicleanul Mefisto le arată cum să prindă în cursă oameni cu ajutorul plantelor, regele Hammurabi face legea, iar Confucius explică societatea armonioasă. Invitații speciali sunt Thomas Jefferson, Scarlett O’Hara, Margaret Thatcher și John Lennon. Originile agriculturii moderne sunt explicate prin intermediul tragediei elisabetane, soarta schimbătoare a plantelor și animalelor domesticite este urmărită în articolele din Daily Business News, iar istoria inegalității e investigată într-o poveste polițistă cu supereroi.Această serie grafică este o repovestire radicală, spirituală și plină de culoare a istoriei omenirii, adaptată după Sapiens. Scurtă istorie a omenirii de Yuval Noah Harari, care a fost tradus în 65 de limbi și s-a vândut în peste 21 de milioane de exemplare în toată lumea. Al doilea volum poate fi citit și separat, și ca o continuare a primului volum și este menit să-i captiveze pe adulții și tinerii care de obicei nu prea au de-a face cu știința și istoria. Dacă doriți să aflați de ce suntem cu toții captivi în visul unor oameni morți demult, aceasta este cartea ideală.