Cele patru oglinzi ale adevarului
Descriere
O aventură care te ține cu sufletul la gură, într-o carte a devenirii și a înțelegerii timpului și mai ales a libertății oamenilor.Acesta este manuscrisul bătrânului Stefano Moro, medic și filozof în Florența, în care își istorisește povestea vieții sale. Născut în Moldova, salvat din sălbăticia codrilor de un vânător, capabil să vorbească cu animalele, Ștefan ajunge la o mânăstire pentru a-și perfecționa talentul de desenator. Implicat fără voie într-un complot misterios, unde Necuratul pare să-și facă apariția, ajunge să afle atât tainele poțiunilor vindecătoare, dar mai ales puterile nebănuite ale alchimiștilor. Destinul îl poartă însă spre Cetatea Sucevei, în vremea lui Alexandru cel Bun, iar aici îl întâlnește pe Miro, un personaj misterios, căruia un bătrân îi spusese că va deveni nemuritor. Acesta îi insuflă iluzia de a pleca și a vedea minunățiile lumii. Planul călătoriei spre Genova nu iese așa cum speră, și aventura sa de la Cetatea Albă la Constantinopol, plină de trădări și întorsături neașteptate, îl duce la pierderea lucrului cel mai de preț, al libertății lui.Ana-Maria Negrilă readuce în scenă un univers din trecut unic și îl face atât de palpabil, încât lectura celor patru oglinzi se transformă într-o veritabilă călătorie în timp. Drama lui Ștefan, presărată admirabil și cu elemente fantastice și ezoterism, ne arată visul naiv al unui om simplu, într-un secol al violenței și nedreptății, unde nimic nu e ceea ce pare.
Ana-Maria Negrilă (n. 1972, București) este absolventă a Facultății de Limba și Literatura Română a Universității București, doctor în literatură veche, scriitoare și traducătoare.
A debutat în 1993, cu povestirea „Fragile”, în Jurnalul SF. A publicat în nenumărate alte antologii, inclusiv internaționale (ArtPanorama, Haemus Revistë Evropiane, Argos, String, New Weird ș.a.), iar prozele sale au obținut numeroase premii la concursurile de profil.
A publicat și numeroase articole și studii științifice în reviste din țară și din străinătate. A scris mai multe romane și culegeri de povestiri: „Orașul ascuns” (2005), „Împăratul ghețurilor” (2006, reed. 2018, 2019, tradusă în Ungaria la ed. Metropolis Media cu titlul „Jégcsászár”, în 2019) pentru care a obținut Premiul Vladimir Colin, „Lumile se prăbușesc” (2015). În 2016, i-a apărut „Regatul sufletelor pierdute”, primul volum al seriei Stelarium, un space opera unic în peisajul românesc de gen. A fost urmat la câteva luni de volumul al doilea, „Ascensiunea stelară”, iar în 2019 de ultima parte, „Agenții haosului”. „Cele patru oglinzi ale adevărului” este primul ei roman istoric.