Stapanul umbrelor
Descriere
În romanul dark fantasy Stăpânul umbrelor – Trezirea, Ana-Maria Negrilă ne propune o călătorie într-un univers fantastic neobișnuit, deși familiar (pentru unii cititori). Pornim alături de personaje enigmatice și fascinante într-o aventură periculoasă, căci, deși nimeni nu știe ce sau cine este Umbra care se ridică deasupra lumii, amenințarea este prezentă și palpabilă. Un soldat care controlează un demon Ellore, doi mediatori de nome, o tânără cu un trecut complicat, posedând abilități paranormale, regi și regine, mesageri și trădători, spioni și creaturi fantastice – destinele lor se împletesc imuabil și periculos într-un joc de putere așa cum numai Ana-Maria Negrilă poate crea.Deși deznodământul se lasă așteptat în cel de-al doilea volum al seriei, Stăpânul umbrelor – Trezirea ne pune față în față cu problematica Supraomului aflat în căutarea propriului sens, a găsirii identității, a alegerilor dificile și a auto-sacrificiului pentru binele celorlalți.Aflați într-o călătorie inițiatică, fiecare în felul său, într-o lume în care echilibrul lipsește cu desăvârșire, eroii noștri se văd nevoiți să își folosească propriile puteri pentru a dejuca planurile obscure și (cel mai probabil) malefice ale unor păpușari lipsiți de scrupule. Desigur, în stilul clasic al autoarei, veți avea parte de răsturnări de situație, intrigi complexe, nenumărate puzzle-uri de rezolvat și adrenalină pură.Cine este stăpânul umbrelor cu adevărat? Cum poate o tânără cu abilități magice să schimbe destinul unei întregi planete și ce putere mai au vechii zei într-un univers pe care ei înșiși l-au devastat cu un război de proporții apocaliptice? Aflați toate acestea în primul volum al seriei Stăpânul umbrelor – Trezirea!