Cei patru mari

Descriere

Hercule Poirot pare ca si-a gasit in sfarsit un adversar pe masura: un cartel criminal cu puteri nelimitate, decis sa cucereasca intreaga lume. Atunci cand un musafir neasteptat ii vorbeste, inainte de a muri, despre "Numarul 1" - creierul  "Celor patru mari", "Numarul 2" - un multimiliardar,  "Numarul 3" - o frantuzoaica si "Numarul 4" - distrugatorul, Poirot nici nu banuieste ca acesta este inceputul unei lupte ce il va pune in pericol de moarte pe prietenul sau Hastings si chiar pe el insusi. O inmormantare neasteptata, un frate geaman despre care nu s-a mai pomenit si o veche prietena a lui Poirot vor provoca o rasturnare spectaculoasa de situatie...       Fragment din roman:       “Am luat telegrama si tocmai ma pregateam sa cobor, cand mi-a venit o idee. Oare nu puteam lasa vreun indiciu total insignifiant pentru dusmani, dar semnificativ pentru Poirot? Am alergat la biblioteca si am lasat sa cada patru carti pe podea. Poirot le-ar fi vazut imediat, iar dezordinea avea sa-l socheze. Am aruncat apoi o lopata de carbuni in foc, avand grija sa las patru bucatele in afara semineului. Am facut tot ce am putut. Nu-mi ramanea decat sa sper ca Poirot va interpreta cum trebuie semnele.     M-am grabit sa. cobor. Chinezul a luat telegrama, a citit-o, apoi a bagat-o in buzunar si mi facut semn sa-l urmez.     Dupa un mars lung si obositor, am luat un autobuz si apoi un tramvai. Ne indreptam mereu catre est. Am traversat cartiere stranii, a caror existenta n-o banuisem niciodata. Ajunsesem la docuri, si astfel mi-am dat seama ca ne aflam in inima cartierului chinezesc.     Desi incercasem sa-mi pastrez stapanirea de sine, m-am infiorat. Calauza mea a continuat sa mearga, strabatand un labirint de stradute. La un moment dat ne-am oprit in fata unei case darapanate. Dupa patru lovituri la usa, un alt chinez a deschis si s-a dat la o parte ca sa ne lase sa intram. Bataile in usa fusesera ultima mea sansa. Acum ma aflam intr-adevar in mainile dusmanului.     Al doilea chinez m-a condus pe niste scari subrede si apoi intr-o pivnita plina cu baloturi care degajau un miros puternic de mirodenii. Ma simteam inconjurat de atmosfera Orientului: obscura, inselatoare, sinistra...     Insotitorul meu a dat la o parte doua dintre nenumaratele baloturi, dezvaluind un mic tunel in perete. M-a obligat sa intru acolo. Tunelul era destul de lung si prea jos ca sa ridic capul. Curand, am ajuns intr-o alta pivnita.     Chinezul a batut de patru ori intr-unul din pereti. O bucata de zid s-a ridicat, lasand la vedere un culoar ingust. Am intrat si, spre uimirea mea, m-am trezit intr-un palat desprins parca din “O mie si una de nopti”.”