Picatura de infinit

Descriere

Viaţa de poet a lui Ioan Barb începe din 1979, când debuta într-o antologie a cenaclului „Radu Stanca” din Călan. Scria cu frenezie şi a umplut câteva caiete cu versuri, pe care, pe unele le-a distrus, pe altele le-a pierdut. A tăcut o perioadă, o altă perioadă a făcut gazetărie şi s-a luptat să scape de orice formă a metaforei, de orice imagine poetică. Degeaba, versurile îi apăreau ca din senin în minte şi-n suflet şi aşteptau să fie puse pe hârtie. A rezistat până în 1998. Atunci a constatat că „tăcerea e ca o flacără” şi nu poate să se exprime pe sine decât în poezie. Aşa s-a hotărât să debuteze cu o plachetă pe care nu putea s-o intituleze altfel decât „Tăcerea ca o flacără”. Au trecut de atunci 12 ani în care a scris conştient că nu se poate „vindeca” de poezie. A devenit mai atent la mixajele poetice, mai exigent cu sine şi a sărit la alte conotaţii şi valenţe poetice. Stăpânit de o patimă ardentă pentru vers, a reuşit să-l pună într-o poezie deloc stridentă, dar orgolioasă. Astfel, cu al doilea volum, prin „Picătura de infinit”, Ioan Barb ajunge să fie un poet de veritabile carate.Silviu Guga