Cadavrul viu. Puterea intunericului - Lev Nikolaevici Tolstoi

Descriere

FEDIA: Nu, sunt un cadavru! Da… Ei, vezi dumneata… Dumneata poţi să-ţi spun totul şi, la urma urmei, s-a întâmplat demult şi nici nu-mi şti numele adevărat. Iată cum s-au întâmplat lucrurile. Când am adus-o pe soţia mea la limita răbdării, după ce risipisem toţi banii de care putusem să fac rost şi devenisem de-a dreptul insuportabil, aceasta a avut lângă ea un protector. Nu-ţi închipui că era vorba de ceva murdar sau josnic – nu, era prietenul meu şi un om foarte de treabă, numai că era exact opusul meu! Şi, cum în mine e mult mai mult rău decât bine, e clar că el era bun – un om foarte bun chiar: onorabil, serios, controlat şi, într-un cuvânt, virtuos. O cunoştea din copilărie şi o iubea. Când ea se măritase cu mine, prietenul meu se resemnase. Dar apoi, când am devenit îngrozitor şi o chinuiam, a început să vină mai des pe la noi. Eu chiar îmi doream să vină. S-au îndrăgostit unul de celălalt, iar, între timp, eu m-am dedat viciilor şi mi-am părăsit soţia din proprie voinţă. Şi-apoi… mai era şi Maşa. Chiar eu i-am sfătuit să se căsătorească. Nu voiau, dar eu am devenit din ce în ce mai insuportabil, şi într-un final s-a ajuns la…PETUŞKOV: La ce se întâmplă de obicei?FEDIA: Nu, sunt convins; ştiu sigur că legătura lor a rămas castă. El e un om credincios şi consideră că uniunea fără binecuvântarea Bisericii e un păcat. Aşa că au început să-mi ceară să fiu de acord cu divorţul. Ar fi trebuit să iau vina asupra mea. Ar fi trebuit să spun tot felul de minciuni… şi nu am putut! Crede-mă, mi-ar fi fost mai uşor să-mi iau zilele decât să spun asemenea neadevăruri – şi chiar mi-am dorit s-o fac. Dar apoi o prietenă a venit la mine şi m-a întrebat: „Dar de ce s-o faci?” şi a făcut toate aranjamentele. Am scris o misivă de bun-rămas şi, a doua zi, hainele, carneţelul de buzunar şi scrisorile mele au fost găsite pe malul râului. Eu nu ştiu să înot.PETUŞKOV: Da, dar cadavrul? Pe-ăsta nu l-au găsit!FEDIA: Ba da! Închipuie-ţi numai!