Biografia lui Ramana Maharshi - Gabriele Ebert

Descriere

Familia, trezirea/iluminarea, schimbarile drastice din viata lui Ramana Maharshi, invataturile lui, principalii lui discipoli, toate sunt infatisate in carte cu atentia asupra detaliului specifica poporului german. Daca majoritatea cartilor despre Ramana au tendinta sa explice ce a zis si a facut, aceasta carte iti arata pur si simplu cum a facut, permitandu-ne sa ne simtim cumva in contact cu acest mare maestru. Nu exista in carte tendinta de a hiperboliza viata maestrului pentru a-i spori gloria deoarece simplele fapte insirate in carte sunt suficiente pentru a ne face sa intelegem si, daca suntem suficient de sensibili, chiar sa simtim puritatea acestui mare spirit. Ceea ce face si spune un om are o mare greutate insa o importanta si mai mare are modul in care acest om ii influenteaza pe cei din jurul lui, de aceea in carte gasim nu doar relatari despre viata si invataturile lui Ramana ci sunt portretizati cu mare acuratete principalii lui discipoli. Desi invatatura lui Ramana poate fi conectata cu sistemul filozofic Advaita totusi invataturile oferite de maestru numerosilor sai discipoli nu explica ceea ce scrie in cartile sacre deoarece Ramana nu a ajuns la starea de iluminare dupa ce a citit aceste carti ci inainte de a le citi. deoarece a trait prima stare de iluminare la 17 ani. insasi viata lui, foarte frumoasa si coerenta, este modul in care i-a invatat practic pe discipoli adevarul la care a avut acces. Aceasta carte poate fi considerata principala sursa de informatie pentru cel care doreste sa il inteleaga pe Sri Ramana Maharshi deoarece inainte ca cineva sa urmareasca sa citeasca scrierile lui si sa inteleaga invataturile lui este foarte important sa cunoasca in mod cat mai temeinic viata lui Ramana si filozofia lui de viata pusa in practica zilnic dea lungul intregii lui vieti, traita intr-un mod exemplar. Cuprins Cuvant inainte Introducere 1. Nasterea si copilaria 2. Realizarea adevaratului Sine in Madurai Experienta mortii Devotiune fata de Dumnezeu (Bhakti) 3. Plecarea la Arunachala 4. in templul Arunachaleswara Sosirea la Tiruvannamalai in Sala Celor O Mie De Coloane si in Patala Lingam in diverse zone ale complexului templului 5. in templul Gurumurtam 6. Fermitatea lui Maharshi 7. Maharshi si Arunachala Arunachala, Muntele Sfant Mitologia Circumambulatiunea (inconjurul) Muntelui Sfant (Pradakshina) Legatura lui Maharshi cu Arunachala 8. La Pestera Virupaksha Viata simpla la Pestera Virupaksha Se nasc primele lucrari Ganapati Muni Copii, devoti si vizitatori Sannyasin-i si sadhu-si La Stanca testoasei 9. La Skandashram Mama se reuneste cu fiul Viata la Skandashram Ultimii ani ai mamei Alagammal 10. Ramanashramam ia fiinta 11. Maharshi la bucatarie 12. Viata zilnica la Ashram Randuiala desavarsita a vietii de zi cu zi Conducerea Ashramului insotitorii personali ai lui Maharshi Mesele la Ashram 13. Maharshi si devotii sai Muruganar Devoti si vizitatori in Sala Veche Sadguru Ramana 14. Maharshi si animalele Vietuitoare salbatice si plante Maimute Veverite si vrabii Vaca Lakshmi Alte vietuitoare la Ashram 15. Ultimii ani Sanatate subreda Jubileul de aur Evenimente politice 16. Boala fatala Patru operatii Ultimele tentative de vindecare Ultimele zile 14 aprilie 1950 Funeraliile 17. Promisiunea lui Maharshi de a ramane mereu prezent 18. Esenta invataturilor lui Ramana Maharshi Calea Investigatiei sinelui Inima spirituala indrumarea prin Tacere Tabel cronologic Glosar Bibliografie Citate: Venkataraman, cel ce urma sa fie cunoscut mai tarziu lumii intregi sub numele Ramana Maharshi, s-a nascut intr-o veche familie brahmana in ziua de 30 decembrie 1879 in Tiruchuli, un sat de vreo cinci sute de case aflat la circa 48 de kilometri sud de Madurai, in Tamil Nadu, India de sud. Copilaria lui Venkataraman a fost una absolut obisnuita. Era un copil puternic, pe care mama lui il alaptase pana la varsta de cinci ani. Fire prietenoasa si deschisa, era iubit de toti cei din sat. Primii trei ani de scoala primara i-a facut in Tiruchuli, iar dupa aceea, de la varsta de unsprezece ani, a urmat scoala secundara din Dindigul. in timp ce fratele sau mai mare, Nagaswami, era un elev silitor, Venkataraman, desi inteligent, nu era foarte preocupat de invatatura, fiind de departe mult mai atras de sport si de jocurile in aer liber. Locurile lui favorite de joaca erau templul Bhuminateshwara si imprejurimile acestuia, bazinul templului fiind unul dintre locurile preferate in care se intalnea cu prietenii. Venkataraman a fost inscris la scoala medie (gimnaziala) Scott, iar mai tarziu a continuat studiile la liceul The American Mission. Era un elev de nivel mediu care invata usor dar care nu era din cale afara de preocupat de invatatura. Mergea deseori nepregatit la scoala, insa era deajuns ca vreunul dintre colegi sa ii expuna o singura data lectia din ziua respectiva pentru ca sa reuseasca sa si-o aduca aminte suficient de bine cat sa poata tine pasul cu ceilalti. Luptele corp la corp, boxul, alergarile si diverse alte sporturi constituiau o mare atractie pentru Ramana. Era mult mai puternic decat multi alti baieti de varsta lui, iar puterea si abilitatea sa impresionau pana si pe cei mai mari decat el. ii placea sa joace fotbal cu prietenii si nu dura mult pana ce oamenii observara ca echipa lui iesea intotdeauna invingatoare. Acest fapt, cat si altele asemanatoare, i-au atras porecla de thangakai (mana de aur), nume atribuit in Tamil Nadu acelora care reuseau intotdeauna in tot ceea ce intreprindeau. Ramana nu a studiat nici sanscrita si nici cartile sfinte ale hinduismului, precum Vedele sau Upanisadele. in ambele scoli la care a invatat se preda crestinismul, in general insa baietii hindusi manifestau prea putin interes pentru orele de biblie, iar Ramana nu era o exceptie de la acest caz. Evenimentul care a anticipat realizarea spirituala a lui Ramana a fost un incident petrecut in noiembrie 1895, cu putin timp inainte de implinirea varstei de saisprezece ani dupa calendarul occidental, sau saptesprezece dupa cel indian. Atunci a auzit mentionat pentru prima oara numele muntelui sfant Arunachala, destinatia spre care urma sa se imbarce in curand si unde avea sa traiasca pana la sfarsitul vietii. Arunachala, in traducere Muntele Rosu, este o colina situata pe platoul intins al Indiei de Sud si este considerata, din punct de vedere geologic, drept una dintre cele mai vechi formatiuni ale planetei. Pentru hindusii religiosi muntele Arunachala reprezinta unul dintre cele mai sacre locuri de pelerinaj. Exista o foarte veche zicala in India de Sud pe care si tanarul Venkataraman o cunoastea si care suna astfel: „Sa vezi Chidambaram, sa te nasti la Tiruvarur, sa mori la Benares sau sa te gandesti la Arunachala e indeajuns pentru a fi sigur de Eliberare.” La acea data Ramana nu stia decat ca Arunachala era un loc sacru, nefacand insa nicio legatura intre denumirea in sine si un loc anume din lumea inconjuratoare, asadar neavand cunostința de faptul ca era vorba de un munte care exista cu adevarat undeva pe pamant. Cu toate acestea, inca din copilarie incepuse sa devina constient de un fel de senzatie pulsatorie (sphurana) „Arunachala, Arunachala”, care se manifesta spontan si fara intrerupere. intr-o zi de noiembrie a anului 1895, intalnind un membru mai varstnic al familiei, se interesa de unde venea. „De la Arunachala”, sosi raspunsul. Asa afla Ramana pentru prima oara ca Arunachala era un loc care exista in realitate si care putea fi chiar si vizitat. Interoga mai departe unde era situat acest loc si primi urmatorul raspuns: „Poftim?! Nu ai auzit de Tiruvannamalai? Acolo este Arunachalam.” Desigur ca orasul Tiruvannamalai era un loc bine cunoscut despre care auzise. Curand dupa aceea, pe la mijlocul lunii iulie 1896, la varsta de 16 ani, o mare schimbare se petrecu in viata lui. La vremea aceea urma cursurile scolii secundare, unde era elev in ultimul an. Mai tarziu el insusi a descris incidentul care urma sa-i schimbe ireversibil intreaga viata: Marea schimbare a vietii mele a avut loc cu vreo sase saptamani inainte de a fi parasit Madurai pentru totdeauna. Totul s-a petrecut subit si pe neasteptate. intr-una din zile ramasesem singur in casa unchiului meu, intr-o camera situata la etaj. Starea sanatatii mele era normala si foarte rar daca fusesem vreodata bolnav. Somnul meu era de obicei profund. Asadar nici in ziua aceea,cand stateam acolo de unul singur, nu era nimic ingrijorator in starea sanatatii mele. M-a cuprins deodata o frica subita de moarte, simtind ca urma sa mor chiar in clipa aceea. Nu exista niciun antecedent care sa justifice senzațiile sau temerile prin care treceam atunci; nu mi le puteam explica in niciun fel. Cu toate acestea nu mi-am batut capul sa inteleg daca frica era sau nu justificata. Simțeam doar ca voi muri in clipa aceea si imediat m-am gandit la ceea ce ar fi trebuit sa fac intr-o astfel de imprejurare. Nu imi trecu prin minte sa consult vreun medic sau pe cineva mai in varsta din familie, si nici macar prietenii. Am simtit ca trebuia sa rezolv eu insumi aceasta problema, atunci si acolo. socul spaimei de moarte ma facu deodata introspectiv sau, altfel spus, „introvert”. Vorbeam mental cu mine insumi, fara a fi articulat verbal niciun cuvant: „Iata, moartea a sosit. Ce inseamna asta? Ce este ceea ce moare? Trupul acesta moare.” Am dramatizat instantaneu scena mortii. Mi-am intins picioarele ca si cum rigor mortis ar fi pus stapanire pe mine, imitand un cadavru pentru ca investigatia sa fie cat mai veridica. Mi-am oprit respiratia si am tinut gura strans inchisa, presand buzele puternic una peste alta astfel incat sa nu-mi scape niciun sunet. Nici macar „Eu” sau oricare alt cuvant sa nu fie rostit! „Bine deci,” mi-am spus mie insumi, „acest trup este mort. Va fi purtat, teapan, la locul de incinerare, iar acolo va fi ars si redus la cenusa. Dar cu moartea acestui corp, sunt „Eu” mort? Este corpul „Eu”? Acest trup e tacut si inert. insa eu simt intreaga forta a personalitatii mele, si chiar si sunetul „Eu” inlauntrul meu, independent de corp. Asadar „Eu” sunt Spirit ca re transcende corpul. Corpul fizic este cel care piere, dar Spiritul care il transcende nu poate fi atins de moarte. Eu sunt asadar Spirit nemuritor.” Tot ceea ce s-a intamplat nu a fost un simplu proces intelectual, ci adevar viu care imi strabatu intreaga fiinta, ceva ce am perceput instantaneu, fara niciun fel de argumentatie mentala. „Eu”-l era ceva foarte real, singurul lucru real in starea aceea, iar toata aceasta observare constienta a corpului meu se focalizase asupra acestui „Eu”. De atunci incolo am inceput sa simt o puternica fascinatie pentru „Eu”, sau „Sinele” meu, care deveni centrul atentiei mele. Teama de moarte mi-a disparut odata pentru totdeauna. Absorbtia in Sine a continuat nestirbita, din acel moment si pana azi. Felurite alte ganduri continuau sa apara si sa dispara aidoma notelor unei melodii, „Eu”-l, in schimb, persista tot asa cum nota principala (sruti) acompaniaza si se contopeste cu celelalte note muzicale. Independent de activitatea in care corpul meu era angajat - vorbit, citit sau orice altceva, continuam sa raman centrat pe „Eu”. Inaintea acestei crize nu avusesem niciun fel de perceptie a Sinelui meu si nu fusesem niciodata atras spre el in mod constient, nici nu vadisem vreodata vreun interes in aceasta directie, cu atat mai mult nu manifestasem vreo inclinatie de a salaslui permanent in „Sine”.” S-a spus mai tarziu in cateva ocazii ca experienta lui Ramana a durat in jur de douazeci de minute sau jumatate de ora. El a tinut sa accentueze ca notiunea de timp fusese inexistenta pe durata experientei. Remarcabil este faptul ca Ramana nu a avut niciodata niciun fel de indoiala referitor la Realizarea Sinelui sau. Experienta aceasta a ramas cu el pentru totdeauna, in mod neintrerupt, nestirbita si niciodata uitata. Ramana nu a avut absolut niciun fel de dubiu in privinta ei si nu a cautat niciodata confirmare de la niciun maestru spiritual. in anii de mai tarziu a accentuat de nenumarate ori idea ca, in pofida schimbarilor aparente ale vieții sale exterioare, in experiența lui interioara nu a intervenit niciun fel de schimbare, el ramanand mereu acelasi. Ca urmare a acestei experiente a mortii, viata lui Ramana a fost instantaneu si cu desavarsire schimbata. El insusi marturiseste: „Cand zaceam cu picioarele intinse, imaginandu-mi mental scena mortii si realizand cum trupul imi va fi purtat la locul de incinerare si ars, iar eu, cu toate acestea, continuand sa exist, o forta anume, numeste-o puterea Sinelui sau oricum altcumva, s-a intarit in mine si m-a luat in stapanire. Dupa aceasta experienta am renascut si am devenit o fiinta noua, indiferenta la orice altceva si nemaiavand niciun fel de placeri sau aversiuni.”