Saracutul lui Dumnezeu - Nikos Kazantzakis

Descriere

     Saracutul lui Dumnezeu (O phtochoulis tou Theou) apare prima oara in 1956, la Atena. Potrivit marturiei lui Nikos Kazantzakis insusi dintr-un scurt interviu din 1957, cartea nu e doar viata romantata a sfantului Francisc din Assisi, ci „o sinteza de biografie, poezie si lucruri pe care sfantul Francisc nu le-a spus poate niciodata, dar ne inchipuim ca le-ar fi putut spune“. Kazantzakis publicase deja, in 1951, traducerea sa in greaca a biografiei sfantului Francisc alcatuita de scriitorul danez Johannes Joergensen, iar in octombrie 1926, la comemorarea a 700 de ani de la moartea lui Francisc, scriitorul grec calatorise in Italia fascista, inclusiv la Assisi, pe urmele sfantului si ii dedicase apoi pagini emotionante in al sau Jurnal de calatorie.     Sfantul Francisc, „saracutul lui Dumnezeu“, este, asa cum ni-l infatiseaza sensibilitatea si ochiul subtil de mare scriitor al lui Kazantzakis, intruchiparea eternei, scrasnitei infruntari dintre spirit si carne, a neobositei aspiratii catre mantuire, credinta si dragoste – de Dumnezeu, de oameni, de intreaga creatie –, a nesfarsitelor haruri, dar si a nesfarsitelor framantari si lupte interioare aduse de cautarea si practicarea statornica a virtutii. Chipul lui aureolat, bland si sever deopotriva, da marturie despre simplitatea si misterul unei vieti sfinte pe cat de luminoasa, pe atat de inspaimantatoare in splendoarea ei – viata unei odrasle de nobil din Umbria care tanar fiind se visa cavaler, dar care ajunge, prin asceza si iubire desavarsita de Dumnezeu, minunea din Assisi, calauza a Bisericii crestine si sfant al lumii intregi.     Vocea care istoriseste viata si calatoria lui Francisc inspre sfintenie este cea a fratelui Leo, narator-personaj, intâiul sau insotitor, discipol si confesor. Cu sensibilitate si lirism, Kazantzakis alege sa evoce, dintre nume-roasele momente si figuri pregnante care au conturat destinul spiritual al intemeietorului Ordinului Franciscan, pe cele care au capa-tat cu deosebire dimensiuni simbolice: pri-mele viziuni si convertirea de la idealurile cavaleresti la anevoioasa imitatio Christi; pre-zenta alaturi de Francisc a sfintei Clara si frumoasa impletire a celor doua destine; In-tâlnirea cu papa Inocentiu III; restaurarea bisericii Porziuncola din Assisi; calatoria in Egipt si intâlnirea cu sultanul Malik al-Kamil; pustnicia pe muntele Alvernia si apogeul vietii sale mistice : primirea stigmatelor — insemnele sfinteniei; zilele de agonie in care isi compune testamentul si minunatele imnuri-rugaciuni pe care le lasa drept dar tuturor oamenilor. Fragment: "  Intr-o zi, dis-de-dimineata, au venit pe la noi fratii Ber-nardo si Pietro, au sarutat mâna lui Francisc si s-au asezat lu dreapta si la stânga lui; era frig afara, focul era aprins, tustrel Isi intorsesera fata spre el si taceau; din când in când Francim. intindea mâinile si il atingea la dreapta pe Bernardo, la stangu pe Pietro, ca si cum ar fi vrut sa se asigure ca erau inca aproape de el; iar apoi isi impreuna iarasi mâinile, de parca s-ar fi rugat, si fata lui stralucea multumita. Stateam in spate, intr-un colt, si-i priveam; imi pareau ca trei vechi luptatori, care se intalnisera dupa ani multi, si era frig, aprinsesera un foc si se incalzeau. Plecam urechea sa ascult ce aveau sa spuna, dar nici unul nu deschidea gura; si totusi, simteai ca intre ei aerul se misca si cuvinte nerostite treceau dintr-o gura in alta; fara-ndoiala, asa vor vorbi in cer ingerii. Cât timp a trecut? Câte ceasuri? imi parea ca timpul nu se clintise; o ora si un veac aveau aceeasi durata; la fel va fi, neclintita, tacuta, nemurirea.     Focul se stinsese, soarele urcase de o sulita pe cer, fratii Ber nardo si Pietro se ridicara, se aplecara si sarutara genunchii, mâna si umerii lui Francisc; acesta incepu sa plânga; plângeau amândoi fratii. Se imbratisara tustrei, ramasera asa, nemiscati, mul timp, si incet, fara sa rosteasca un cuvânt, se despartira; cci doi frati pornira catre usa, pasira pragul si se pierdura printre copaci. "