Coperta cărții Drumurile amantilor editia a II-a - Corina Ozon de Corina Ozon

Drumurile amantilor editia a II-a - Corina Ozon

Autor
Editura
An publicare
2019
Nr. Pagini
256
ISBN
9786067632033

Descriere

A 5-a carte din seria Amantii   Corina Ozon tine cont de dorintele cititorilor ei, iar cea mai mare dorinta a acestora a fost ca aventurile lui Cati si Mircea sa nu se sfarseasca, daca e posibil, niciodata. Asa s-a nascut cel de-al cincilea volum al seriei Amantii, unde umorul, exprimarea realista, situatiile spumoase, dar si sensibilitatea personajelor sunt cuceritoare. Capabila de a aborda cu aceeasi fervoare o multitudine de teme si stiluri si de a captiva in egala masura, Corina este tot mai dezinvolta literar atunci cand spune o poveste. Iar prin fiecare nuanta a frazelor pe care le concepe si le daruieste cititorilor se simte placerea scrisului si a impartasirii, a dezvaluirii psihologiei vietii noastre, a tuturor, asa cum e ea in toate aspectele sale, si pe care ochiul de scriitor stie sa o cuprinda in resorturile cele mai intime si mai puternice. Cea mai mare calitate a unui scriitor este sa te faca sa nu poti lasa o carte din mana, iar cu Drumurile amantilor exact acest lucru se intampla. Savurati cartea si, sunt convins, veti regreta iute ca s-a terminat. - Alexandru Voicescu Fragment din romanul "Drumurile amantilor Ed.2" de Corina Ozon: "Afara am respirat adanc si m-am urcat in masina. Cu Teo era tot mai greu, cred ca cel mai bine ar fi sa o las in plata Domnului o perioada. Acasa ma astepta Cati, vorba vine ca ma astepta, statea in pat si ci-tea. „Sunt mort de foame", i-am zis, si am vrut sa o sarut, dar ea m-a impins cu cartea. A naibii carte, avea coperti tari si m-a lovit un pic in coaste! „Tu ce mai ai?", am intrebat-o in timp ce ma schimbam de haine. Abia asteptam sa fac un dus. „De ce mi-ai inchis telefonul? Te feresti de mine sau de aia?", m-a chestionat ea. Eram rupt de foame si de oboseala, discutia cu Teo m-a secatuit de vlaga. Chiar nu mai puteam sa fac fata altui asalt. M-am asezat pe marginea patului, epuizat. „Ce ai patit? De ce oftezi?", m-a intrebat ea ingrijorata brusc. „Am avut o cearta cu Teo, m-a luat si ea la intrebari, nu mai suport altele. A venit si ma-sa, aici vreau liniste", i-am zis pe un ton sfarsit. Cati a lasat cartea deoparte, initial am crezut ca imi da cu ea in cap, ce mai conta dupa un ciocan de snitele? Dar m-a mangaiat pe frunte si m-a sarutat pe nas. „Dragul de tine! Si, pana la urma, ati cazut la pace?"

Pe aceeași temă

Cărți de Corina Ozon

Coperta cărții Zilele amantilor

Corina Ozon

Coperta cărții Pana cand ma voi vindeca de tine

Corina Ozon, Corina Ozon

Coperta cărții Noptile amantilor

Corina Ozon

Coperta cărții Tentatii

Corina Ozon, Corina Ozon