Clopotul de sticla - Sylvia Plath

Descriere

Cind, in 1953, Esther Greenwood cistiga „un concurs al unei reviste de moda, scriind eseuri si nuvele si poezii si reclame de moda”, e fericita: crede ca in sfirsit visul ei de a deveni scriitoare se va implini. Dar, intre cocktailuri si gramezile de manuscrise, Esther simte ca viata incepe sa-i scape din miini. Pe masura ce incearca sa razbata prin sirul relatiilor dificile si al pretentiilor unei societati ce refuza sa ia in serios aspiratiile femeii, ea se trezeste prinsa in virtejul depresiei si al tentatiei sinuciderii. Clopotul de sticla este un roman al ratacirii si regasirii, al instrainarii si redescoperirii de sine, al agoniei si al aparentei vindecari. Uimind prin ritm si umor, prin dezinvoltura si ironie, cartea ramine, inainte de orice, o ego-grafie a unuia dintre cele mai zbuciumate suflete feminine ale secolului XX. Clopotul de sticla, unicul roman al marii poete Sylvia Plath, a devenit pentru tinerii din anii 1970 ceea ce insemna De veghe in lanul de secara pentru tinerii din anii 1950 – cartea arhetipala care oglindeste propria experienta, indiferent cit de distorsionata e imaginea reflectata in oglinda. - Marjorie G. Perloff Un roman superb, amar si necrutator ca ultimele poeme ale Sylviei Plath. Este genul de carte pe care ar fi scris-o peste zece ani Fanny, personajul lui Salinger, daca si-ar fi petrecut acesti zece ani in iad. - The New York Times Book Review Hazliu, chinuitor, crud, patimas si naiv, romanul Clopotul de sticla are o claritate uimitoare, ca o serie de instantanee facute in plina lumina. - Time Traducere din limba engleza si note de Alexandra Coliban Fragment din cartea "Clopotul de sticla", de Sylvia Plath "Iar o luam de la capat, construind imaginea fermecatoare a unui barbat care ma va iubi cu pasiune din secunda in care ma va intilni, totul de la niste nimicuri prozaice. Un tur de rutina la ONU si apoi un sandvis post-ONU! Am incercat sa-mi ridic moralul. Probabil ca translatorul doamnei Willard avea sa fie scund si urit si probabil ca o sa ajung sa-l dispretuiesc, asa cum il dispretuiam pe Buddy Willard. Acest gind imi dadea o anumita satisfactie. Pentru ca il dispretuiam pe Buddy Willard si, desi toata lumea inca mai credea ca aveam sa ma marit cu el cind iesea de la sanatoriul TBC, eu stiam ca nu aveam sa ma marit cu el nici daca era ultimul barbat de pe pamint. Buddy Willard era un ipocrit. Bineinteles, n-am stiut de la inceput ca e un ipocrit. Credeam ca e cel mai dragut baiat pe care-l intilnisem vreodata. Il adorasem de la distanta vreme de cinci ani inainte sa se uite macar la mine si apoi fusese o epoca minunata, cind inca il mai adoram si el incepuse sa se uite la mine, si apoi, pe masura ce se uita la mine tot mai mult, am descoperit aproape din intimplare ce ipocrit ordinar era si acum voia sa ma marit cu el si nu-mi venea sa cred ce tupeu are. Partea cea mai ingrozitoare era ca nu puteam sa-i spun verde-n fata ce cred despre el, pentru ca luase TBC inainte sa apuc sa-i spun si acum trebuia sa-i fac pe plac pina cind se facea bine si putea sa suporte adevarul gol-golut. M-am hotarit sa nu ma duc jos, la bufet, pentru micul dejun. Insemna numai sa ma imbrac, dar ce rost avea sa ma imbrac daca stateam in pat toata dimineata? Probabil ca as fi putut sa sun la receptie si sa cer sa-mi aduca micul dejun in camera, dar atunci ar fi trebuit sa-i dau bacsis persoanei care mi-l aducea si eu niciodata nu stiu cit sa dau bacsis. Trecusem prin niste experiente foarte neplacute incercind sa dau bacsisuri in New York. "