Ghidul Parlamentului European
Descriere
Ghidul Parlamentului European vine ca şi instrument destinat orientării celor care doresc să se informeze asupra PE. Structura cărţii este una circulară: începe şi se încheie cu secţiuni care se referă la Uniunea Europeană în ansamblu. Partea I, referitoare la problematica evoluţiei şi a istoricului Uniunii Europene, îşi propune contextualizarea Parlamentului European în aria sporirii atribuţiilor instituţiilor comunitare de la un tratat la altul. Pe de altă parte, Ghidul Parlamentului European se încheie cu o parte dedicată identităţii româneşti şi celei europene, care îşi propune contextualizarea Parlamentului European în dezbaterile externe legate de viitoarea configuraţie a Uniunii; respectiv în dezbaterile interne legate de informarea cetăţeanului român cu privire la instituţiile comunitare şi satisfacţia sa în ceea ce priveşte activitatea acestor instituţii. Cea de-a doua parte tratează competenţele pe care Parlamentul European le are în prezent şi modalităţile prin care împarte cu Consiliul şi cu Comisia atribuţiile legislative.Partea a treia, dedicată alegerilor pentru Parlamentul European, prezintă sistemele electorale ale statelor membre precum şi un inventar al principalelor grupuri politice europene şi a agendelor lor. Partea a IV-a este dedicată ultimei legislaturi a Parlamentului European, discutând politicile europene în care această ultimă legislatură a avut un cuvânt de spus. De asemenea, secţiunea a IV-a introduce o discuţie despre europarlamentarii români, punctându-le pe scurt cele mai importante elemente din cartea de vizită: cine sunt, cărui partid naţional şi transnaţional aparţin şi ce calificative au fost acordate activităţii lor.