Ceea ce nu poate fi ascuns
Descriere
De la autoarea fenomenului international Oamenii fericiti citesc si beau cafea Reine este o femeie de succes care, impreuna cu cel mai bun prieten al sau, Paul, are o agentie de comunicare. E foarte pasionata de munca ei si duce o viata fericita alaturi de Noe, baiatul sau de saptesprezece ani, care se pregateste de bacalaureat. Intr-o zi, prin intermediul unuia dintre clientii sai, Pacome, de care se simte foarte atrasa, Reine il reintalneste pe iubitul ei din tinerete, Nicolas. E o revedere dulce-amara, caci Nicolas a parasit-o atunci pentru o alta femeie, nestiind ce lasa in urma. Dar unele lucruri nu pot fi ascunse la nesfarsit, iar adevarurile dureroase ies la iveala, bulversand viata lui Reine, care trebuie sa-si limpezeasca sentimentele si sa hotarasca pe cine iubeste cu adevarat. Ceea ce nu poate fi ascuns este un roman emotionant, care te face sa meditezi asupra unor teme esentiale: iubirea, despartirea, iertarea. - Paris Match Talentul de povestitoare al lui Agnes Martin Lugand este incontestabil - cunoaste in profunzime lexicul complicat al iubirii. - Le Figaro Scrisul lui Agnes Martin-Lugand e o forta descatusata. - Le Parisien Dupa ce a profesat ca psiholog timp de sase ani, Agnes Martin-Lugand s-a dedicat scrisului, publicandu-si primul roman, Oamenii fericiti citesc si beau cafea, in regim propriu, pe platforma Kindle Amazon, in decembrie 2012. Remarcata rapid de bloggerii literari, a trezit interesul Editurii Michel Lafon, care i-a propus debutul in lumea editoriala traditionala. Astfel, romanul sau a cunoscut un succes urias, fiind tradus in mai multe limbi, iar drepturile de ecranizare au fost deja achizitionate de o casa de productie de la Hollywood. Cartile lui Agnes Martin-Lugand s-au vandut in Franta si in lume in peste 3 milioane de exemplare si au fost traduse in 32 de limbi. La Editura Trei, de aceeasi autoare, au aparut: Oamenii fericiti citesc si beau cafea, Viata e usoara, nu-ti face griji, Imi pare rau, sunt asteptata…, Fericirea imi scapa printre degete, Inca aud muzica noastra in gand si Lumina unui nou inceput. Fragment din volumul "Ceea ce nu poate fi ascuns" de Agnes Martin-Lugand: "Douazeci de minute mai tarziu, eram instalati la masa intr-un restaurant cu vedere spre plaja Sillon. Descopeream la lumina zilei ce-mi aratase Pacme noaptea. Chiar daca frumusetea marii si puterea ei mi se pareau mai frapante azi, ma gandeam cu nostalgie la plimbarea de pe dig cu el. Lipsa de griji din ajun si sentimentul de nemarturisita dezinvoltura imi lipseau deja teribil. Puteam regasi vreodata aceasta senzatie? Ma indoiam. Sa stau iar intepenita in fata lor nu-mi imbunatatea situatia, nu ma ajuta deloc. Si simplitatea cinei de la clatitarie imi lipsea, prin comparatie cu restaurantul fitos unde tinuse Nicolas sa mergem. Aveam impresia foarte clara ca incerca sa ma dea pe spate, insa se obosea inutil. Eram imuna la orice forma de ostentatie, in plus, nu puteam sa inghit nimic, aveam un nod in gat si stomacul strans ghem. - Nu-mi vine sa cred ca ai o agentie de comunicare, tu, studenta la arte decorative! Mi te imaginam mai degraba lucrand in lumea spectacolului. Mi-am inghitit o replica inspirata. Pana si pe mine ma uimea calmul pe care-l aratam fata de tonul lui ironic. - Ce vrei! Viata a hotarat altfel... Paul m-a angajat pe post de creatoare de decoruri intr-un moment cand nu eram in cea mai buna forma si de atunci nu ne-am mai despartit. A inclinat capul, vadit curios. Spusesem prea multe, trebuia sa am grija la fiecare cuvant rostit, la fiecare informatie, pe care o ofeream. - Ne-a placut sa lucram impreuna, domeniul m-a prins, am creat postul visurilor mele si, dintr-una intr-alta, am ajuns partener la firma. - Dar Rouen! Ei bine, cred ca asta-i culmea! Iarta-ma, dat tineam minte ca nu erai mare fan al Normandiei natale. Poate, dar nu ma mai cunosti... - Acelasi lucru, am raspuns zambind usor, viata a hotarat altfel. Il vedeam cu coada ochiului pe Pacome cum ne observa afisand o expresie intentionat neutra. Un fel de curiozitate nesanatoasa, masochista chiar, m-a indemnat sa pun acea intrebare, si oricum trebuia sa-l fac pe Nicolas sa inceteze cu interogatoriul lui. - Parca am inteles ca ai familie."