Inima îndrăgostită. O istorie neconvențională a iubirii

Descriere

Inima indragostita. O istorie neconventionala a iubirii. Cum a ajuns inima simbolul suprem al iubirii in arta, filosofie si viata cotidiana Cum a aparut legatura dintre inima si iubire? Cum a devenit inima simbolul suprem al iubirii si cum a evoluat acesta in decursul timpului, din vremea Scripturilor pana in era emoticoanelor din social media? De ce este inima cel mai cunoscut simbol din lume?   Pictura, literatura, teatrul sau teologia ultimelor doua milenii ofera, separat si impreuna, un raspuns fascinant si deschid noi posibilitati de a privi emotia umana suprema. Marilyn Yalom paseste cu atentie intr-un muzeu nesfarsit, unde redescopera indragostiti si povesti celebre sau uitate, mergand din Egiptul antic pana in era Facebook-ului. Zei, sfinti, trubaduri, amanti si printi sagetati de Cupidon prind viata intr-o revizitare inedita a nesfarsitei istorii a iubirii. Fragment din cartea "Inima indragostita. O istorie neconventionala a iubirii" de Marilyn Yalom "Oare grecii si romanii chiar credeau ca atotputernicii zei de pe muntele Olimp au inventat dragostea intre muritori? Sa-i lasam lui Ovidiu ultimul cuvant: „Zeii ne sunt de folos, sa credem deci ca sunt acolo." Multi dintre contemporanii lui Ovidiu ii impartaseau scepticismul. Probabil ca unii greci si romani erau credinciosi ferventi, pe cand altil - cu siguranta, mergand inapoi in timp pana la Platon - ii considerau pe zei figuri alegorice, tipuri caracteriale sau esente divine. In miturile greco-romane, zeii se purtau exact ca oamenii: iubeau si se razboiau, seduceau tineri si fecioare si uneori chiar rapeau femei. Nu aveau niciun scrupul sa-si foloseasca puterile supranaturale ca sa cucereasca obiectul pasiunii ori sa faca in asa fel incat un muritor sa fie mistuit de o iubire distrugatoare. La fel ca fortele naturii, puterile lor erau in mod fundamental amorale, iar iubirea sexuala pe care o inspirau oamenilor era adesea distrugatoare. De exemplu, Medeea, care l-a ajutat pe lason sa obtina lana de aur, a ajuns sa-si ucida copiii intr-o criza de furie, atunci cand el a parasit-o pentru o alta femeie. Fedra, care s-a indragostit de fiul ei vitreg, Hipolit, i-a provocat moartea in cele din urma, apoi si-a luat si ea viata. Elena, unita cu Paris prin uneltirile Afroditei, s-a facut in consecinta vinovata de Razboiul Troian; dramaturgul Eschil a supranumit-o, foarte potrivit, „o floare a iubirii devoratoare de inimi". In asemenea exemple, dar si in altele, scriitorii antici, cu totii barbati, au inzestrat personajele feminine mitologice cu inimi in stare de cele mai ingrozitoare fapte. Rar se intampla ca inima sa se uneasca in mod armonios cu o alta; dimpotriva, de multe ori era „devorata", strapunsa, cucerita, invadata, sfasiata, distrusa."