Secretul jurnalului de la Kiev
Descriere
Cum supravietuiesti cand viata … valoreaza mai putin decat o mana de grau? In anii 1930, activistii lui Stalin strabateau Uniunea Sovietica slavind maretia agriculturii colective. Era primul pas spre ceea ce a creat o foamete produsa de om care, in Ucraina, a luat aproape 4 milioane de vieti. Inspirata de o istorie pe care lumea a uitat-o, iar guvernul rus o neaga, Erin Litteken resusciteaza povestea lor. In 1929, Katia are 16 ani, este inconjurata de membrii familiei si indragostita de baiatul din vecini. Cand activistii lui Stalin sosesc in satul ei, exercita doar o presiune moderata asupra oamenilor ca sa se inscrie in colectiva. Dar curand unii vecini dispar, cei care se pronunta impotriva colectivizarii nu mai sunt vazuti niciodata si nesiguranta creste de la o zi la alta. Rezistenta are un pret si, pe masura ce foametea disperata cuprinde in ghearele ei zona rurala, supravietuirea pare mai mult un vis decat o posibilitate. Dar, chiar si in cele mai intunecate vremuri, iubirea nu-si slabeste chemarea. Saptezeci de ani mai tarziu, o tanara vaduva descopera jurnalul bunicii ei, cel care va dezvalui secretele demult ingropate din trecutul incarcat al familiei ei. Este o poveste despre rezilienta spiritului uman, despre dragostea care ne ajuta sa trecem prin cele mai grele ore ale vietii noastre si despre adevarata oroare a ceea ce s-a intamplat in timpul Holodomor-ului. „Nu mi-am inchipuit niciodata ca publicarea romanului meu despre o oprimare din trecut a poporului ucrainean va coincide cu o alta tragedie atat de asemanatoare.“ Erin Litteken „Un debut care emotioneaza puternic... Istoria tragica a Ucrainei starneste ecouri dureroase in criza din prezent, iar din fiecare pagina spiritul poporului ucrainean straluceste, neincovoiat, nesupus si de neinvins.“ - Kate Quinn, autoarea cartii The Diamond Eye „O poveste de dragoste si supravietuire convingatoare si intima. (...) Toata lumea ar trebui s-o citeasca, mai ales acum. O recomand din toata inima.“ - Christy Lefteri, autoarea romanului Apicultorul din Alep „Un portret uluitor al Ucrainei si al poporului ucrainean, al tariei, rezistentei, luptei sale pentru supravietuire in timpul foametei fortate, Holodomor, dar si povestea emotionanta a Katiei, o bunica al carei trecut ascuns detine puterea de a o calauzi pe nepoata ei prin bezna pierderii si a doliului, catre viata si un viitor fara margini. O lectura remarcabila ce nu trebuie ratata.“ - Lisa Wingate, autoarea romanului Inainte sa fim ai vostri „Aceasta trecere in revista a istoriei Ucrainei, minunat scrisa, este in acelasi timp binevenita astazi, cat si sfasietoare (...) Este socant ca istoria tocmai se repeta in aceste zile. Si e foarte important mesajul cartii, care ne aminteste ca acolo unde exista viata exista si speranta.“ - Fiona Valpy, autoarea romanului Darul croitoresei Erin Litteken este autoarea unor carti de fictiune istorica devenite bestsellere. Debutul ei, Secretul jurnalului de la Kiev, a fost tradus in paisprezece limbi si a castigat in 2022 Premiul pentru cea mai buna fictiune istorica acordat de She Reads. Licentiata in istorie si cu o pasiune pentru cercetare, Erin isi afla inspiratia in radacinile familiei sale si, mai ales, in povestirile strabunicii ei despre viata in Ucraina inainte, in timpul si dupa Al Doilea Razboi Mondial. Locuieste in imprejurimile orasului St. Louis cu sotul ei si cei doi copii.