Legea dării în plată
Descriere
Dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, au aparut numeroase probleme de interpretare si aplicare a acestei legi, iar dificultatile intampinate s-au amplificat dupa Decizia Curtii Constitutionale nr. 623/2016, care a conferit judecatorului o larga marja de apreciere in stabilirea aplicabilitatii sau inaplicabilitatii legii la cazul concret. Atat pentru avocati sau consilieri juridici, cat si pentru judecatori, multe dintre aceste probleme au ramas inca fara raspuns. Lucrarea Legea darii in plata. Practica judiciara adnotata constituie un ghid util pentru profesionistii dreptului, dar si pentru justitiabili, in valorificarea principalelor directii catre care a evoluat jurisprudenta atat dupa publicarea Legii nr. 77/2016, cat si dupa publicarea Deciziei Curtii Constitutionale nr. 623/2016. Cartea Legea darii in plata. Practica judiciara adnotata isi propune sa ofere raspunsuri la cat mai multe dintre aspectele invocate, prin analiza diverselor solutii jurisprudentiale care s-au propagat la nivel national in anul care a trecut de la intrarea in vigoare a Legii nr. 77/2016, in asa fel incat, in functie de situatia concreta, fiecare profesionist al dreptului si fiecare justitiabil sa poata selecta, dintre spetele prezentate, acele solutii si acel rationament care ii sprijina in sustinerea cauzei lor ori in motivarea solutiei pronuntate. Cele 90 de hotarari selectate si incluse in volumul Legea darii in plata. Practica judiciara adnotata sunt structurate in functie de principalele obiecte reglementate de Legea nr. 77/2016, iar in cadrul acestor obiecte, spetele sunt impartite in raport de solutiile pronuntate de instante, astfel incat persoanele care se confrunta cu situatii de aplicare a Legii nr. 77/2016, avand in vedere obiectivul concret pe care il urmaresc, sa poata alege cu usurinta argumentele instantelor pe care le apreciaza ca fiind preferabile. Practica judiciara este completata de comentariile autorului, prezentate intr-un studiu introductiv referitor la conditiile de fond si de forma pe care instanta trebuie sa le verifice in aplicarea Legii nr. 77/2016, precum si sub forma notelor atasate la finalul spetelor.