Miezul noptii la Pera Palace. Nasterea Istanbulului modern

Descriere

    Cand Imperiul Otoman s-a prabusit, atat de multi spioni forfoteau in holul legendarului hotel din Istanbul – elegantul Pera Palace –, incat managerul a pus un anunt prin care le cerea politicos acestor „vizitatori" sa lase locurile libere pentru oaspetii platitori ai hotelului. In vreme ce un imperiu multiethnic se transforma intr-o natiune „turca", Istanbulul interbelic improviza: rusi albi refugiati isi vindeau bijuteriile de familie pe caldaram, un impresar afro-american deschidea un club de jazz, un profesor universitar din Boston aducea la iveala comorile de multa vreme ascunse ale Hagiei Sophia si o Miss Turcia devenea prima regina a frumusetii de confesiune musulmana. Iar la miezul noptii, pe 31 decembrie 1925, cetatenii nou-proclamatei Republici Turce sarbatoreau Noul An dupa noul calendar si noua ora unificate pentru intaia data pe intreg teritoriul natiunii. Pera Palace, vreme indelungata un simbol al progresului, avea sa ramana un loc-reper in timp ce Kemal Ataturk intemeia o noua natiune, feminista musulmana Halide Edip lupta pentru drepturile femeilor, Leon Trotki se ascundea pe o insula din Marea Marmara de asasinii bolsevici, iar viitorul papa Ioan al XXIII-lea ii sprijinea in secret pe activistii evrei sa scoata pe ascuns mii de oameni din Europa ocupata de nazisti. Pera Palace a reusit sa supravietuiasca pana si dupa ce bombele plasate in bagajele unor diplomati britanici de catre serviciile secrete bulgare au explodat in holul hotelului. In acest tablou caleidoscopic, Charles King recreeaza o epoca in care un hotel celebru si un oras stravechi au devenit punctual de intersectie al arterelor si intereselor globale – un moment memorabil din istoria Europei si a Orientului Mijlociu.       „Superba — mustind de detalii savuroase si autentica forta narativa. Charles King relateaza istoria Orientului Apropiat in secolul XX, vazuta prin prisma unui oras magnific. O opera clasica, in nuante de sepia!" – Robert D. Kaplan     „Aceasta istorie sociala a unuia dintre cele mai fascinante orase ale lumii este pe cat de edificatoare, pe atat de antrenanta. Personaje diverse, de la Trotki la Hemingway, de la un muzician armean orb la un viitor papa, contribuie la povestea transformarii unui oras dintr-un liman pentru sumedenii de refugiati intr-o metropola vibranta. Miezul noptii la Pera Palace este o adevarata delectare." – Stephen Kinzer     „In aceasta memorabil decantata carte de istorie, Charles King ne povesteste ce anume reprezenta Pera Palace - hotelul plin de ornamentatii bogate, atins de patina timpului, aflat in mijlocul unui turbion de intrigi, violenta, sex si spionaj, totul proiectat pe fundalul crepuscular al splendorii otomane. Am indragit aceasta carte." – Simon Winchester     „Scrisa cu competenta si extraordinar de antrenanta. Putine locuri erau atat de pline de culoare ca Istanbulul in perioada interbelica, iar profesorul King reuseste sa surprinda toata aceasta vitalitate haotica si contradictiile unui oras – si ale unei culturi – pe cale de a se reinventa." – Joseph Kanon       CHARLES KING este professor de afaceri internationale si stiintele guvernarii la Universitatea Georgetown si autorul a sase carti, printer care se numara Odessa: Genius and Death in a City of Dreams, The Ghost of Freedom: A History of the Caucasus si The Black Sea: A History. Conferentiaza pe teme globale si este frecvent present in media, colaborand cu CNN, National Public Radio, BBC, History Channel si MTV. Miezul noptii la Pera Palace a fost distinsa cu Prix de Voyage Urbain „Le Figaro-Peninsula Paris".      Fragment din volumul "Miezul noptii la Pera Palace" de Charles King:       „Pe perioada lungii epoci otomane, musulmanii si nemusulmanii traisera intr-un mozaic administrativ, care stabilea privilegiile colective si regla relatia dintre comunitatile confesionale si stat. Comunitatilor religioase individuale cunoscute ca millet-uri, li se acorda dreptul la autoguvernare in chestiuni privind legea canonica, ordinea publica, respectarea contractelor dar si in alte chestiuni legale, sociale si economice. Toti supusii otomani datorau loialitate sultanului, iar crestinilor si evreilor li se solicita sa plateasca taxe speciale pe care musulmanii puteau sa le evite, dar in general oamenii se nasteau, se casatoreau si mureau conform codurilor legale proprii fiecarei comunitati religioase, numarul exact si natura acestora schimbandu-se de-a lungul secolelor. Teoretic, era imposibil ca cineva sa fie in afara sistemului de millet-uri, daca era supus al sultanului. Se pornea de la presupunerea ca, in fiecare stadiu al vietii, o persoana se va adresa autoritatii religioase de care apartinea, nu statului, pentru rezolvarea chestiunilor care mergeau de la inregistrarea unei nasteri la executarea unui testament.     Intreaga ierarhie a administratiei de stat era construita in jurul acestui sistem al autoguvernarii confesionale, chiar daca existau si numeroase cai de a-l incalca. In calitatea sa de calif, sultanul statea in varful ierarhiei religioase pentru musulmani, dar ii guverna pe supusii sai nemusulmani numai indirect, prin intermediul sefilor religiosi instalati, cum ar fi patriarhul grec ortodox, patriarhul armean apostolic, si hahambasi (rabinul-sef) al evreilor. Acest aranjament intarea la randul sau puterea acestor conducatori religiosi asupra turmelor lor.     Sistemul millet-urilor a fost o strategie administrativa pentru carmuirea unui imperiu divers din punct de vedere religios si a durat in diferite forme mai mult de jumatate de mileniu, un record de parcurs, de departe mai lung decat cel al democratiei liberale sau al statului-natiune. Principalele millet-uri nemusulmane — grec, armean si evreiesc — aveau radacini care se intindeau pana la precursorii timpurii ai orasului modern. Grecii aveau o prezenta neintrerupta in Istanbul care se intindea pana in secolul al VII-lea i.Hr., chiar daca era dificil pentru orice familie individuala sa faca proba unui arbore genealogic atat de lung. Din vasta sa catedrala aflata in cartierul Fanar (Fener) la sud de Cornul de Aur, patriarhul grec servea drept cap administrativ al comunitatii ortodoxe grecesti locale si ca pol spiritual pentru intreaga lume greaca ortodoxa, intinzandu-se peste Mediterana si mai departe. Atunci cand grecii din strainatate se gandeau la centrul vietii lor culturale si religioase, se uitau in mod firesc spre Istanbul — sau Konstantinoupolis — locul in care scolile grecesti erau cele mai renumite, bisericile grecesti cele mai stralucitoare, si afacerile grecesti cele mai infloritoare.”