Fracurile negre. Inimă de oțel (vol. 2)

Descriere

    Jafuri, comploturi, crime – pentru toate trebuie sa existe un tap ispasitor       Inima de Otel prezinta ascensiunea criminala a frumoasei aventuriere Marguerite Sadoulas, supranumita Margareta de Burgundia, devenita contesa de Clare si unul dintre principalii conducatori ai Fracurilor Negre, precum si lupta tanarului Roland de Clare, mostenitorul legitim al averii si al numelui Clare, pentru a-si regasi mostenirea, dorita cu ardoare de catre Fracurile Negre, si propria identitate.        Fragment din romanul "Fracurile Negre Vol. 2 Inima de otel" de Paul Feval:     “Erau acolo mai multe tablouri incepute, toate ale unui artist adevarat, dar nici unul nu depasea nivelul lucrului bine facut. Nu-l vom considera totusi pe Roland al nostru un pictor de geniu.     Mai era o panza, mai mare decat celelalte, asezata pe un sevalet si acoperita cu o perdea care o ascundea cu totul. Panza se afla fata in fata cu fereastra.     Roland deschise una dintre ferestre, ca sa-si racoreasca fruntea incinsa. Era frig si era vreme frumoasa. Roland zambi vazand la cativa pasi de pavilion pregatirile pentru jocul de artificii copilaresc pe care atelierul Inima de Otel il organiza in fiecare an in onoarea lui.     Dar privirea distrata se intoarse repede spre prajinile infipte in gazon si sticlele cu culori atarnate de crengile copacilor.     Avea tamplele asudate si, fara sa vrea, i se stranse inima.     Casa Inima de Otel si hangarul construit in fata ei ascundeau aproape in intregime casuta moderna situata de cealalta parte a strazii, unde acel bun Jaffret rivaliza cu bunatatea lui Dumnezeu, dand „hrana pasarilor cerului". O singura fereastra din cinci care lasau lumina sa intre in apartamentul lui Jaffret se vedea printr-un gol mare, pe care intamplarea il lasase intre copaci; prin urmare, fereastra asta avea vedere libera spre atelierul lui Roland, ba chiar inauntru.     In acest moment era inchisa. Roland nu observa deloc ca, la aparitia lui, perdeaua de muselina care cadea peste geamuri se misca. Cu atat mai putin reusi sa-si dea seama de treaba deosebita pe care o facea bunul Jaffret in spatele perdelei.     Bunul Jaffret tinea in mana un binoclu de teatru, pe care il reglase cu grija, iar in cealalta mana o miniatura incadrata in catifea cu un chenar de aur. Privea cand la Roland prin binoclu, cand la miniatura cu ochiul liber. Si avea un aer foarte multumit bunul Jaffret! Fara sa vrea, Roland continua sa fixeze cu privirea cele doua scrisori pe care le tinea in mana. Dintr-o data, tresari si se intoarse. Usa-fereastra, pe care nu se umbla niciodata, tocmai se deschidea cu zgomot si lasa sa treaca un musafir.”