Jurnalul disparitiei mele

Jurnalul disparitiei mele

Editura
An publicare
2019
Nr. Pagini
448
ISBN
9786064006868

Descriere

Glass Key Award 2018 Best Swedish Crime Novel 2017 Al doilea roman din seria Hanne Lagerlind-Schon   Din adancurile inghetate ale unei paduri din Ormberg iese clatinandu-se o femeie amnezica, desculta, cu bratele pline de zgarieturi. Politia locala o identifica imediat: psihologul si profilerul Hanne Lagerlind-Schon care, impreuna cu partenerul ei, investigheaza asasinarea unei tinere. Hanne nu reuseste sa-si aminteasca unde e colegul ei, nici ce au descoperit, iar politistii au o singura pista: o fata zarita in apropierea locului unde a disparut Hanne. Insa fata este de fapt Jake Olsson, un adolescent machiat si costumat intr-o rochie a mamei lui. Ingrozit ca secretul i-ar putea fi descoperit, Jake s-a ascuns in padure si a vazut-o pe Hanne scapand un carnet pe jos si urcand intr-o masina. Carnetul se dovedeste a fi jurnalul ei. Citindu-i insemnarile, Jake isi da seama ca sunt esentiale pentru cazul investigat de Hanne. Iar cand apare o noua victima, intelege ca si Hanne este in pericol. Si ca trebuie s-o salveze. Cat mai repede!   Un thriller extraordinar, in care Grebe descrie cu o precizie sfasietoare chinurile prin care trec refugiatii ajunsi in Europa. - Publishers Weekly   Un noir nordic de cea mai buna calitate. - Booklist   Impletirea diverselor perspective din Jurnalul disparitiei mele este extrem de ingenioasa si produce un suspans electrizant. - Tara   Un crime profund original, extrem de captivant si foarte inteligent. Unul dintre cele mai bune romane de suspans din ultimii ani. - Adresseavisen
Fragment din cartea "Jurnalul disparitiei mele" de Camilla Grebe

"De fapt, de ce te-ai facut politist, Malin? Cand mi se pune aceasta intrebare, am obiceiul sa rad si sa-mi dau ochii peste cap. Apoi spun probabil ceva despre cum motivul nu are de-a face in niciun caz cu salariul, masina de serviciu sau minunatele ore de lucru. Dar ideea e ca glumesc ca sa scap de raspuns. Nu vreau sa iau intrebarea in serios, sa ma analizez pe mine insami si sa-mi cantaresc motivatia. Daca as face totusi o incercare, atunci cred ca unul dintre motive ar fi ca vreau sa-i ajut pe oameni, ca o parte din mine crede cu adevarat ca-si poate aduce contributia la crearea unei societati mai bune. Poate ca am in mine si un fel de imbold de a crea ordine si a indrepta lucrurile, in acelasi fel in care faci curat in casa sau cureti buruienile in gradina.
Studiile la Academia de Politie din Sbrentorp, chiar la nord de Stockholm, au fost si un mod mai la indemana de a scapa de aici. Un bilet gratis de plecare din Ormberg si o scuza excelenta de a evita sa vizitez satul la sfarsit de saptamana. Oare si scheletul gasit in padure de mine, Kenny si Anders, cu opt ani in urma, sa fi contribuit la alegerea acestei meserii? De fapt, nu stiu. In acel moment, a fost in orice caz interesant sa ma aflu in centrul unei anchete atat de notorii. Cu toate ca victima, o fetita, nu a putut fi identificata atunci, iar faptasul nu a fost prins. Nu mi-as fi inchipuit vreodata ca voi ajunge sa lucrez tocmai la acest caz. O rafala de vant rece ridica o punga goala de plastic si cateva frunze, le duce departe spre cladirea spitalului, joasa si caramizie. Cineva iese din receptie, se pune cu spatele contra vantului si isi aprinde o tigara."

Pe aceeași temă

Camilla Grebe