Assassin's Creed (vol.4). Revelații

Descriere

Intotdeauna tirania este mai bine organizata decat libertatea.   Mai batran, mai intelept si mai letal ca niciodata, Ezio Auditore porneste intr-o ultima calatorie in cautarea bibliotecii pierdute a lui Altair, care ascunde nu doar cunostinte uitate, ci si un secret tulburator, care, ajuns in mainile Templierilor, ar putea schimba destinul omenirii. Pornit pe urmele celor cinci chei ale bibliotecii, asasinul florentin pleaca la Constantinopol, unde va avea de infruntat si intrigile politice de la curtea Imperiului Otoman condus de Baiazid.   Acesta este unul dintre paradoxurile morale cu care omenirea se va lupta pana cand va deveni cu adevarat civilizata.   Este oare rau sa folosesti raul in combaterea raului?
Fragment din cartea "Assassin's Creed. Revelatii" de Oliver Bowden

"Pregatirile pentru calatorie ii ocupasera lui Ezio tot restul anului, ba chiar si parte din anul urmator. Plecase in nord, la Florenta, si statuse de vorba cu Machiavelli, insa nu-i spusese tot ce stia. In Ostia, il vizitase pe Bartolomeo d'Alviano, care se rotunjise de prea multa mancare si vin bun, dar care era la fel de feroce ca intotdeauna, desi era cap de familie. El si Pantasilea aveau trei fii si, cu o luna in urma, capatasera si o fiica. Ce-i spusese Bartolomeo? - E timpul s-o faci si tu, Ezio! Niciunul dintre noi nu mai intinereste. Ezio zambise. Barto era mai norocos decat isi dadea seama. Regretase ca nu mai avea timp sa mearga la Milano, mai in nord, dar avusese grija de armele sale – pumnalele, pistolul si aparatoarea – si oricum nu avea vreme sa-l ispiteasca pe Leonardo sa gaseasca mai multe feluri de a le perfectiona. Ba chiar, Leonardo insusi ii spusese, dupa ce le verificase ultima data, cu un an in urma, ca de acum nu se mai putea imbunatati nimic la ele. Asta ramanea de vazut cu prima ocazie cand aveau sa fie puse la incercare. Machiavelli ii daduse si alte vesti in Florenta, un oras in care Ezio continua sa umble cu tristete, intr-atat de incarcat era de amintirile familiei lui pierdute si ale mostenirii devastate. Si ale iubirii sale pierdute, de asemenea – prima si, se gandea el, poate unica iubire adevarata a vietii lui Cristina Calfucci. Doisprezece ani... era cu adevarat posibil sa fi trecut atata de cand ea murise in mainile fanaticilor lui Savonarola? Iar acum, alta moarte. Machiavelli i-o anuntase sovaielnic. Tocmai murise perfida Caterina Sforza, care amarase viata lui Ezio tot atat pe cat i-o binecuvantase Cristina - la patruzeci si sase de ani, o femeie imbatranita si slabita, uitata de toti si saraca, ale carei vita-litate si incredere in sine pierisera de mult."