Metode si procedee utilizate in predarea la gimnaziu: Verbul - Cristina Bindiu

Descriere

     De ce verbul? Pentru ca verbul inseamna actiune, existenta, comunicare, sentiment. Pentru ca verbele definesc omul ca entitate -  a gandi, a iubi, a suferi, a exista, a crea -  sau construiesc drumul vietii -  a se naste, a copilari, a inmuguri, a inflori,  a intineri, a imbatrani, a se vesteji, a muri. Pentru ca nu poti comunica fara verbe, nu poti gandi, nu poti simti.     Studierea verbului in gimnaziu a cunoscut o noua directie odata cu impunerea noului model comunicativ-functional centrat pe competenta de comunicare. Ceea ce inseamna ca demersul didactic in abordarea notiunilor de limba  se va axa pe cunoasterea si utilizarea corecta a formelor verbale, pe valorificarea resurselor semantice si stilistice ale acestuia in comunicare.     La aceasta noua viziune se adauga si tendintele novatoare din pedagogie, iar la nivel strict filologic noul DOOM si noua Gramatica a limbii romane editata sub patronajul Academiei romane impun anumite noutati la nivelul notiunilor stiintifice.     Astfel, aceasta lucrare isi propune [...] sa urmareasca felul in care este abordat verbul in diferite manuale, punctele comune si  diferentele dintre programa din 2003 si cea revizuita din 2008, si sa propuna, dupa o analiza a tendintelor din didactica specialitatii, cateva solutii metodice, intr-o incercare de a reconcilia traditionalul si modernul. (Autoarea)
     Fragment din volum:      “MODUL IMPERATIV     Prin imperativ vorbitorul vrea sa declanseze realizarea unei actiuni printr-o atitudine, mai dura cand exprima o porunca, un ordin, sau mai blanda cand exprima un sfat, un indemn, o rugaminte.     Datorita semanticii, exista verbe care nu pot fi utilizate la forma de imperativ:   ✓ verbele modale: a putea, a vrea, a trebui;   ✓ verbele de eveniment meteorologice: a ploua, a ninge, a se insera;   ✓ verbe de stare relationale: a se asemana, a coexista, a coincide, a depinde;   ✓ verbe psihologice de stare: a (-i) casuna, a (-i) displacea, a (i) uri;   ✓ verbele de perceptie: a durea, a ustura;   ✓ cateva verbe de stare perceptuale: a vedea, a auzi, a mirosi, a tremura, a simti;   ✓ verbele epistemice ca a cunoaste, a sti, a intelege sunt folosite la imperativ accidental;   ✓ verbele de posesie ca a avea, a apartine.       Inventar de forme si structura morfematica     Paradigma imperativului prezinta forme doar pentru persoana 2 si 5, are o structura afirmativa care difera de cea negativa, iar segmentul fonic este caracterizat prin prezenta accentului frastic.     Imperativul afirmativ prezinta forme omonime cu cele ale indicativului prezent, diferentele manifestandu-se la nivelul componentului suprasegmental (accentul frastic) si la nivelul componentului segmental (desinentele identice fiind repartizate diferit)     Forma de persoana 5 este intotdeauna omonima cu cele de prezent indicativ: incepeti! — (voi) incepeti; lucrati! — (voi) lucrati; coborati! — (voi) coborati.      La persoana 2 intalnim omonimii cu pers 2indicativ prezent sau persoana 3. Omonimia cu persoana 3 apare la urmatoarele tipuri de verbe:   ■ verbele cu infinitivul in —a si —i: lucreaza! — (el, ea) lucreaza; coboara! — (el, ea) coboara;   ■ verbele cu infinitivul in — i si cu sufix realizat pozitiv la toate formele de prezent: porneste! — (el,ea) porneste; povesteste! — (el, ea) povesteste”