Dincolo De Usa Sau Despre Alegore, Metafora Si Simbol In Teatrul Lui Matei Visniec - Cristina Bindiu

Descriere

In 1987, cand cere azil politic in Franta, dramaturgul Matei Visniec il reduce la tacere pe poetul Matei Visniec, angajandu-se intr-o temerara aventura sub deviza Totul pentru teatru. Acest fapt pare atunci pentru unii o adevarata crima literara, in timp ce altii vorbesc de spirit donquijotesc. Timpul va demonstra contrariul, piesele sale de teatru impunandu-se ca valori incontestabile atat publicului, cit si criticilor si fiind jucate, in consecinta, pe scene prestigioase atat in Romania cat si in strainatate.  Cel care, ajuns la numai 31 de ani in Franta, are indrazneala de a afirma cu tot orgoliul si entuziasmul tineretii Je suis un ecrivain roumain, je suis en train de demander asile politique... se va declara, mult mai tarziu (martie 2005) un autor de moda veche, adica – explica el insusi – cineva care crede cu naivitate fatidica in puterea cuvantului si in mesajul emanat din emotia estetica a unei povesti. Intr-adevar, piesele sale de teatru – atat cele scrise inainte de 1987, cat si cele de dupa aceasta data – par scrise pentru oameni avizi de povesti, dispusi sa se lase antrenati in jocul viu al imaginatiei pentru a descoperi, dincolo de povestea aparenta, mesajul profund al textului. Prin ele,  Matei Visniec construieste o lume a interogatiilor explorand conditia umana in profunzimea nelinistilor, temerilor, viselor si sperantelor sale. Asa ca, nu intamplator, multe din  operele sale dramatice stau sub semnul alegoriei, metaforei si simbolului care, prin conotatiile lor – uneori contradictorii si cu atat mai provocatoare – fac sa vibreze, melancolic, coarda constiintei si a sensibilitatii cititorilor sau spectatorilor. Metafora vietii si cea a mortii, metafora fericirii si cea a trecerii, metafora orbirii sau cea a mesajului inaccesibil isi gasesc expresia intr-o lume in care totul trebuie inteles simbolic, de la personaje, la obiecte si situatii.  Dupa cum se va  vedea, vorbim de metafora la nivelul ideii, nu la nivelul frazei, scrisul lui Matei Visniec remarcandu-se prin lipsa infloriturilor stilistice si, in acelasi timp, printr-o extraordinara precizie. Cuvintele sunt alese cu grija, cantarite cu atentie si utilizate in regimul unei maxime eficiente. Cauza e precizata de autor: In Romania eram prea bogat, scriam ca un copil rasfatat, aveam prea multe cuvinte. Trebuia sa fiu econom in franceza care ma gazduia si pe care nu o stapaneam prea bine. Nu aveam voie sa gresesc, ci nevoie sa fiu eficient. Esentializarea limbajului sau isi are una din cauze si in  trecerea pieselor prin doua filtre, cel francez si cel roman. Naveta intre cele doua limbi – marturiseste autorul – poate continua multa vreme, cu revelatii dintre cele mai fructuoase, pentru ca textul este «cantarit» astfel in doua universuri emotionale, in doua coduri de sensibilitate, ceea  ce ma obliga pana la urma sa fiu foarte clar si foarte cinstit cu mine insumi, adica sa spun fara sa trisez ceea ce vreau sa spun. Cu toate acestea, in spatele discursului de o precizie chirurgicala  mesajele  sunt cifrate, iar incercarile de decriptare descopera conotatii multiple care contribuie la construirea sensului complet, fara insa a reusi acest lucru. Mereu pare sa fie posibila inca o interpretare, mereu e loc de o noua sugestie, mereu  sensul pare sa scape unei interpretari definitive, piesele lui Visniec comunicand „un mesaj ce depaseste cadrul referentialitatii prea exacte. La fiecare noua lectura, la fiecare noua punere in scena,  o noua semnificatie pare sa iasa la iveala si, cu fiecare noua semnificatie  sensul profund al textului, departe de a se preciza, se indeparteaza si mai mult. Ca postasul evocat de unul din personajele sale, Matei Visniec aduce in fata ochilor cititorilor / spectatorilor  un mesaj ce se pierde cand incerci sa te apropii prea mult (un mesaj ce depaseste cadrul referentialitatii prea exacte – noteaza Mircea Diaconu). Esti chemat insa sa te apropii deoarece, in conceptia autorului, dramaturgul nu e decat primul strat al unei constructii care va fi mult mai complicata, statut care-l pune in pozitie de cersetor. Pentru ca creatiile sale sa traiasca, pentru ca lumea unica a dramaturgului sa-si poata semna certificatul de nastere, este nevoie de regizor, actor, scenograf, public, cititor (care trebuie sa fie toate acestea la un loc), iar toti acestia au un singur scop: sa scoata la iveala  mesajele ascunse. Despre aceste mesaje am putea crede ca stau sub semnul miracolului pe care-l asteapta  autorul sa se intample in acest secol: sa-si gaseasca oamenii valori comune atat de puternice, incat sa-i faca sa renunte la violenta, la agresiune, la intoleranta si la alte rele.   Nascut din angoasa planetei, a oamenilor, a lumii civilizate, in teatrul lui Visniec totul e altceva decat pare. Iar aceasta lucrare se vrea o incercare de a gasi cheia potrivita pentru usa dincolo de care presupunem mesaje inca nedescifrate dar presimtite cu o dureroasa neliniste