Cronicile din Narnia (vol. 6): Jiltul de argint

Descriere

O poveste in care devotamentul si darzenia se impletesc cu simtul aventurii si curajul   Un nobil grup de prieteni, format din Jill, Eustace si Puddleglum, Omul-din-mlastini, este trimis de Aslan sa-l salveze pe Rilian, Printul Narniei disparut. Ca sa-i calauzeasca, Aslan ii da lui Jill patru semne pe care trebuie sa le tina bine minte, in ordinea in care i-au fost date. In cautarea lor, cei trei au de infruntat pericole groaznice si de strabatut pesteri adanci si intunecate. Dar misiunea lor in Tinuturile Subpamantene ii face sa infrunte un rau mai seducator si mai mortal decat si-ar fi inchipuit vreodata. Fragment din cartea "Cronicile din Narnia. Volumul 6: Jiltul de argint" de C.S. Lewis: "- Am fost trimisi aici de Aslan, spuse Eustace cu o voce joasa. - Bu-huu, bu-huu! facu Bufnitoiul, infoindu-si penele. Aproape ca e prea mult pentru mine, mai ales ca nici nu s-a inserat. Nu sunt deloc in apele mele pana dupa apusul soarelui. - Si am fost trimisi sa-l gasim pe Printul ratacit, zise Jill, care asteptase nerabdatoare sa se poata baga in vorba. - E prima data ca aud de asa ceva, spuse Eustace. Care Print? - Ar fi bine sa mergeti si sa vorbiti numaidecat cu Lordul Regent, glasui Bufnitoiul. Uitati-l acolo, in trasurica trasa de magar: Piticul Trumpkin. Pasarea se intoarse si o lua inaintea lor, bombanind ca pentru sine: - Hu-huu, bu-huu! Sa vezi acu'! Inca nu pot sa gandesc cum trebuie. E prea devreme. - Cum il cheama pe Rege? - Caspian al Zecelea, raspunse Bufnitoiul. Iar Jill se intreba de ce Eustace se oprise dintr-odata si se schimbase la fata. Parca nu-l mai vazuse niciodata aratand atat de rau. Insa pana sa aiba vreme sa puna vreo intrebare, se si trezira in fata Piticului, care tocmai se pregatea sa traga haturile magarului si sa se intoarca la castel. Curtenii se imprastiasera si mergeau acum cu totii pe acelasi drum, singuri, cate doi sau in grupulete, ca privitorii care se intorc de la meci sau de la curse. - Bu-huu! Iham! Lordule Regent, spuse Bufnitoiul, aplecandu-se putin si apropiindu-si ciocul de urechea Piticului. - Ha? Ce-ai zis? facu Piticul. - Doi straini, stapane, raspunse Bufnitoiul. - Sa traim? Cum adica? zise Piticul. Eu vad doi pui de om ingrozitor de murdari. Ce vor? - Ma cheama Jill, spuse fata, varandu-se in fata. Ardea de nerabdare sa vorbeasca despre lucrul important pentru care venisera. - Pe fata o cheama Jill, zise Bufnitoiul cat putu de tare. - Poftim? intreba Piticul. Ochi amagiti? Nu cred o vorba. Ce ochi? Si cine i-a amagit? - E doar o fata, stapane, spuse Bufnitoiul. Si o cheama Jill. - Vorbeste mai tare, se rasti Piticul. Nu-mi mai zumzai si nu-mi mai mormai la ureche. Ce ochi amagiti? - Nu e nimeni amagit! racni Bufnitoiul. - Cine? - NIMENI. - Gata, ho, nu tre' sa zbieri. Nu sunt chiar atat de surd. Si ce te-a apucat sa dai buzna aici si sa bati campii despre ochi amagiti? De ce i s-ar fi amagit cuiva ochii? - Mai bine spune-i ca eu sunt Eustace, zise Scrubb. - Baiatul e Eustace, stapane! racni Bufnitoiul din toti bojocii."