Afaceri în stil punk. Încalcă toate regulile după metoda BrewDog
Descriere
Afaceri in stil punk: incalca toate regulile dupa metoda BrewDog Dupa ce a petrecut 7 ani pe Atlanticul de Nord, James Watt a revenit in Scotia si a pus bazele berariei artizanale BrewDog alaturi de bunul sau prieten, Martin Dickie. Nu au avut un plan de afaceri, ci doar dorinta de a revolutiona consumul de bere si de a-i molipsi pe ceilalti cu pasiunea lor pentru berea artizanala. Si le-a reusit. In cativa ani, BrewDog a devenit o afacere uriasa – o fabrica de bere artizanala cunoscuta in toata lumea, cu baruri de-a lungul si de-a latul mapamondului si cu sute de mii de fani. Odata cu rescrierea registrelor contabile si cu demararea acestei revolutii, James Watt si BrewDog au inventat un mod nou de a face afaceri. Afaceri in stil Punk surprinde esenta metodei lui James intr-un manifest accesibil si sincer. Banul e rege. Banii reprezinta oxigenul si viata companiei tale. Tine cu dintii de fiecare banut ca si cum viata ta ar depinde de el. N-o sa-ti vina sa crezi, dar chiar asa este. Fa-i pe oameni sa te urasca. N-o sa castigi nimic daca te straduiesti sa-i multumesti pe toti, asa ca nu-ti mai bate capul cu asta. Lasa-i pe cei care te urasc sa toarne gaz pe foc si-n timpul asta tu concentreaza-te pe fanii inraiti. Fragment din carte: "FII UN EGOIST NENOROCIT SI IGNORA SFATURILE Imi place sa ignor sfaturile pe cat de mult le place tuturor maimutoilor sa mi le dea. Sfatul meu, pentru cei in cautare de sfaturi, este sa nu dati doi bani pe ele. Sfaturile sunt pentru ciudati si pentru mascarici. Atunci cand esti hotarat, se presupune ca stii foarte clar care ti-e calea. Inevitabil, atunci cand incepi o afacere, toti cunoscutii si toti necunoscutii devin brusc niste experti imbatabili. Ignora-i! Nu renunta la viziunea ta, fa-ti propriile reguli si cu ele vei cuceri lumea. Stii incotro te indrepti si nu depinde decat de tine cum decizi sa ajungi acolo. Fa-i de doua parale pe toti filistinii care le stiu pe toate; habar n-au de nimic. Ceilalti nu inteleg si, cu siguranta, nu le pasa la fel de mult pe cat iti pasa tie. La baza succesului sau a insuccesului afacerii tale ar trebui sa stea exclusiv deciziile proprii, nu cele ale unui fals guru in afaceri, angajat cu jumatate de norma. Ce te vor invata acesti experti de mucava? Ca trebuie sa inveti din propriile greseli. Ei bine, sa inveti din greseli e apanajul perdantilor. Sa-ti gasesti alinarea in faptul ca greselile te pot invata ceva este o stupiditate inventata de oameni in incercarea de a-si justifica propriile insuccese. Singurul lucru pe care-l inveti din greseli este ca nu esti suficient de bun si ca trebuie sa devii mai bun. Trebuie sa-ti dai seama, de fapt, ce te pot invata succesele tale. Ceea ce trebuie sa faci cand apar greseli nu este sa-ti pierzi timpul incercand sa tragi invataturi din ele. Trebuie sa fii suficient de inteligent si de rapid incat sa le rezolvi cat mai curand. Trebuie sa fii atat de subtil armonizat cu afacerea ta, incat sa poti sa previi problemele si sa le abordezi din fasa. Pentru ca, daca vor deveni uriase, va fi ca si cum te-ai trezi cu un AK-47 incarcat la ceafa. Fara indoiala ca nu va fi usor sa faci lucrurile dupa cum crezi tu de cuviinta. Insa, pana la urma, va da roade si te vei putea mandri ca le-ai aratat celor din jur ca s-au inselat. Sa crezi. Cu cat crezi mai puternic in ideea ta, cu atat va fi mai putina nevoie de sfaturile celorlalti. Cu cat e mai buna ideea ta, cu atat mai putin credibile vor fi adaugirile celorlalti. Tu cunosti cel mai bine universul in care ti-ai cultivat ideea si acum tu, doar tu, o vei face sa devina realitate. Nimic nu poate fi mai dezastruos decat franturile de idei si sugestiile altora, carpite laolalta. Nu fi copil de trupa cand ai ocazia sa fii comandantul armatei. Fii un egoist nenorocit! Vorbesc serios, asa trebuie sa fii. Daca tu insuti nu esti implicat 110%, nimeni altcineva nu va fi. Asa ca imprima-le tuturor ritmul tau. Produ marfuri artizanale care sa-ti bucure sufletul, creeaza medii in care sa-ti placa sa traiesti si ofera serviciile la nivelul la care ti-ar placea sa le primesti tu insuti."