Inapoi la normalitate. De ce copiii sanatosi sunt gresit diagnosticati cu ADHD, autism si tulburare bipolara

Inapoi la normalitate. De ce copiii sanatosi sunt gresit diagnosticati cu ADHD, autism si tulburare bipolara

Descriere

    E recreatie, iar curtea scolii e plina de copii. Unii alearga, altii se imping, altii susotesc prin colturi, iar altii stau singuri, adanciti in vreo carte sau, pur si simplu, privind. Fiecare e diferit, iar acesta e farmecul lor. Dar suna clopotelul si, dintr-odata, ei trebuie sa se supuna acelorasi reguli, sa devina uniformi. Copiii care ies din tipare, dificil de gestionat intr-o lume tot mai grabita, ajung, pana la urma, sa fie diagnosticati cu una dintre tulburarile psihice "la moda". Insa, Enrico Gnaulati ne invita sa le acordam o sansa si sa revenim la normalitate acceptand zburdalnacia copiilor si nevoia lor de a fi activi fara sa le punem eticheta de ADHD, fluctuatiile de dispozitie ale adolescentilor fara a-i marginaliza numindu-i bipolari si atitudinea introvertita si intelectualizata a unora dintre copii fara a-i incadra in generosul spectru autist.     Aceasta carte isi bazeaza informatiile atat pe cercetari de ultima ora din neurostiinte, cat si pe experienta clinica a dr.-ului Enrico Gnaulati si contine numeroase exemple si date la zi, menite sa-i ajute pe parinti si pe educatori sa calauzeasca vietile copiilor ce le sunt incredintati.     Enrico Gnaulati este psiholog clinician, cu o experienta de peste 25 de ani in terapia de familie, a copiilor si a adolescentilor. A scris numeroase articole si carti de specialitate, a sustinut prelegeri si a predat la California State University.     Cuprins: • Introducere • Capitolul 1. Stiinta nebuna si medicina nebuna • Capitolul 2. Graba de a diagnostica • Capitolul 3. Victime ale diagnosticarii aleatorii • Capitolul 4. Baietii, scosi din categoria normalului • Capitolul 5. Normalitatea comportamentului problema • Capitolul 6. ADHD? Sau narcisismul copilariei dincolo de limite? • Capitolul 7. Tulburare bipolara? Sau furtuna a adolescentei si stres in stil secolul XXI? • Capitolul 8. Spectru autist? Sau un baiat destept, voluntar si introvertit? • Capitolul 9. Parinti cu autoritate • Multumiri     Fragment din volumul "Inapoi la normalitate" de Enrico Gnaulati:     „Capitolul cinci. Normalitatea comportamentului problema   Una dintre marile satisfactii, cand faci terapie cu un copil pe o lunga perioada, este ca ajungi sa vezi cum problemele se rezolva de la sine, in timp. Poti fi martor atunci cand un copil aterizeaza pe picioarele lui la intrarea in varata adulta sau cand continua sa se chinuie din rasputeri. Iti ofera, de asemenea, o oportunitate de a face o analiza retrospectiva despre diagnosticul stabilit mai devreme unui copil, sa vezi data s-a confirmat sau s-a invalidat, si sa decelezi gradul in care comportamentele problematice din copilarie si adolescenta au reflectat doar o dezvoltare intarziata - sau au fost dovezi ale unei tulburari adevarate, de durata.     Pentru a oferi un exemplu, vi-l voi prezenta pe Brad. Brad avea cincisprezece ani cand parintii lui l-au adus la mine, la examinare, din pricina insubordonarii lui. Era iute la manie, certaret si incapatanat cu parintii. Conflictul devenise un mod de viata, acasa. Brad si parintii lui se luptau pentru ora cand trebuia sa fie seara acasa, pentru treburile gospodaresti, pentru facutul temelor si pentru excesul de timp pierdut cu jocurile video. Avusesra dispute si in privinta legaturilor lui cu vreo cativa adolescenti dubiosi din cartier. Din punctul de vedere al invataturii, prin gimnaziu trecuse usor, fara efort. In general fusese un elev de nota zece. In primul an de liceu, pe la jumatatea semestrului, Brad rar scotea cate un 7. Ambii lui parinti erau asistenti universitari realizati. In mintile lor, mentinerea excelentei academice era nenegociabila.     Din cand in cand, izbucnirile emotionale ale lui Brad erupeau in violenta. Intr-un rand, la o sedinta de terapie cu familia, in cabinetul meu, Brad s-a ridicat impotriva tatalui sau si l-a contrazis vehement. A cerut voie sa se mute din casa si sa locuiasca impreuna cu unul dintre prietenii lui dubiosi, in timpul saptamanii. Tatal sau a refuzat. Brad l-a amenintat in gura mare ca-l va bate. M-am ridicat de pe scaunul meu si am intervenit. Calm, dar ferm, i-am spus lui Brad sa inceteze sau chem politia. Din fericire, s-a asezat la locul lui.     Si totusi, Brad fara indoiala era capabil de violenta. Mi-a spus, la o sedinta de terapie individuala, ca se batuse cu doi pusti din cartier cu o bata de baseball. Ii placea din ce in ce mai mult reputatia de „tip dur". Incepuse sa i se urce la cap. Se apucase sa poarte un cutit un cutit, la scoala, „doar pentru protectie". Un alt copil il parase. Un administrator de la scoala ii gasise cutitul. Brad fusese exmatriculat fara prea multe discutii. Aceasta se intamplase la jumatatea primului sau an de liceu.     Exmatricularea lui Brad a fost catalizatorul pentru o abordare a terapeutica mai intensiva.”

Pe aceeași temă

Enrico Gnaulati

Enrico Gnaulati