Turcia lui Erdogan. Intre visul democratiei si tendinta autoritara

Descriere

    Incepand din anul 2002, Turcia este condusa de Partidul Justitiei si Dezvoltarii (AKP) si de liderul sau, carismaticul Recep Tayyip Erdogan. De atunci, statul turc s-a schimbat profund. In contul noii puteri s-au inregistrat in egala masura succese si esecuri. Un autoritarism tot mai accentuat si o politica de islamizare a societatii au anulat treptat imaginea democratica a „Noii Turcii”.     In acest studiu bine documentat, reputatul economist si politolog Ahmet Insel prezinta cauzele ascensiunii AKP, strategiei politice si succeselor electorale ale lui Erdogan, obtinute in ciuda scandalurilor de coruptie si a luptei deschise cu comunitatea Gulen.     Adusa la zi cu o prefata a autorului pentru editia romaneasca, Turcia lui Erdogan demonstreaza ca societatea turca este framantata de aspiratii contradictorii – teama de a-si pierde identitatea socio-istorica si vointa de a se integra in lumea moderna.     „Concluziile volumului sunt evidente si se impun a fi lecturate cu atentie deosebita mai ales de cei care doresc sa cunoasca in profunzime Turcia si perspectivele sale europene. Turcia si Europa nu au ajuns nici pe departe la capatul liniei, tensiunile sunt, in continuare, la un nivel ridicat. Retorica publica ramane combativa si, daca nu apar nuantari de parcurs, s-ar putea ca aceasta sa aiba efecte semnificative asupra parteneriatului strategic intre Europa si Turcia.” - Cristian Diaconescu     Fragment din volumul "Turcia lui Erdogan" de Ahmet Insel:     “Virajul autoritar al referendumului din 2010     In primavara anului 2010, guvernul a prezentat un larg proiect de amendare a Constitutiei, sustinut de instantele Uniunii Europene. Amendamentele vizau mai multe articole disparate din Constitutie, dintre care cel mai important se referea la conditiile de nominalizare si de exercitare a activitatii membrilor Consiliului Superior al judecatorilor si procurorilor si ai Curtii Constitutionale. Introducand un sistem de alegere directa, de catre magistrati, a jumatate din membrii Consiliului ce gestioneaza cariera lor si organizeaza activitatea tribunalelor, AKP a incercat sa puna capat sistemului de cooptare de catre Curtea de Casatie si Consiliul de Stat, pe care le considera a fi ultimele bastioane ale „vechiului regim". In acelasi timp, conform recomandarilor acquis-ului comunitar, reforma acorda autonomie Consiliului Magistraturii fata de Ministerul Justitiei, chiar daca ministrul si secretarul general al ministerului continuau sa fie membrii acestuia. In paralel, reforma prevedea cresterea numarului membrilor Curtii Constitutionale, limitarea duratei mandatului lor la doisprezece ani si refacerea schemei de functionare a Curtii.     Pachetul de amendamente preconiza astfel o serie de masuri prin care se extindeau libertatile - dreptul de a sesiza in mod individual Curtea Constitutionala, infiintarea functiei de mediator al republicii, dreptul la conventia colectiva pentru functionari, recunoasterea principiului discriminarii pozitive si a egalitatii intre barbati si femei, limitarea competentei tribunalelor militare, dreptul la recurs recunoscut functionarilor si ofiterilor pentru deciziile disciplinare ce-i priveau. De asemenea, se specifica abolirea imunitatii acordate autorilor loviturii de stat din 1980 de o prevedere tranzitorie a Constitutiei din 1982.     Presedintii Consiliului de Stat, Curtii de Casatie si CHP s-au opus vehement acestei reforme a justitiei. Pentru CHP, celelalte masuri ce extindeau libertatile erau doar niste amageli menite sa mascheze dorinta de supunere a justitiei de catre putere. Reforma a fost adoptata, dar fara majoritatea ceruta pentru promulgare, fiind necesar un referendum. Alegatorii au fost asadar chemati la vot pe 12 septembrie 2010, chiar in ziua aniversarii a 30 de ani de la lovitura de stat militara."