Intamplari in irealitate imediata. Inimi cicatrizate

Descriere

 Colectia Clasici ai literaturii romane se imbogateste cu o noua capodopera a fictiunii noastre: Intamplari dintr-o irealitate imediata. Inimi cicatrizate de Max Blecher.   „Inceputul Intamplarilor... este cel mai proustian din intregul nostru roman. [...] Cautarea timpului pierdut este, de altfel, una din temele Intamplarilor..., laolalta cu criza de identitate consumata intre peretii de pluta ai camerei in care protagonistul, mai bolnav decat Proust, isi petrece mare parte din viata. E curios ca nu s-a remarcat faptul ca Intamplarile... sunt Amintirile din copilarie mutate in secolul urmator si rescrise intr-o cheie care nu mai este aceea general-umana si realista de la Creanga [...], ci una strict individuala, atipica si schizoida, amestecand realul cu visul si imaginatia.”   NICOLAE MANOLESCU     Fragment din roman:       “Ploua marunt afara si ploaia nu conteni trei zile.     In ziua inmormantarii noroiul fu mai agresiv si mai murdar ca niciodata, vantul batea rafale de apa in acoperis si in geamuri. Toata noaptea o fereastra ramanea iluminata sus in etajul Weber, in camera unde ardeau lumanarile.     In biroul batranului Weber totul fu ravasit si dat la o parte pentru a se lasa loc sicriului sa treaca; noroiul intra in odai triumfator si insinuant, ca o hidra cu nenumarate prelungiri protoplasmatice, il vedeam bine intinzandu-se pe pereti, urcandu-se pe oameni, suind scarile si incercand sa escaladeze sicriul.     Podeaua de lemn aparu jos, in birou, de sub musamaua care o acoperea si care fu scoasa: riduri lungi de murdarie se ivira, la fel cu ridurile negre ce se adancisera in obrazul lui Samuel Weber.     In jurul ghetelor lui cu gumilastic urca noroiul incet dar tenace, patrunzand desigur prin piele pana sus in inima, murdar, greu, lipicios. Era noroi si nimic altceva, era podeaua si nimic altceva, erau lumanarile si nimic altceva. „Inmormantarea mea va fi o insirare de obiecte", imi spusese odata Edda.     Ceva in mine se mai zbatea undeva in departare, ca si cum ar fi vrut sa-mi dovedeasca existenta unui adevar superior noroiului, ceva ce ar fi altceva decat dansul. In zadar...     Identitatea mea devenise de mult veritabila si acum, in mod foarte obisnuit, nu facea decat sa se verifice: in lume nu exista nimic in afara noroiului. Ceea ce luam drept durere nu era in mine decat un slab colcait al lui, o prelungire protoplasmatica modelata in cuvinte si ratiuni.     In Paul curgeau picaturile ca intr-un recipient fara fund; curgeau pe el hainele, curgeau mainile atarnand greu si incovoindu-i spatele. Lacrimile i se scurgeau pe obraz murdare, in lungi suvite, ca apa pe geamuri."