Flamurile negre: ascensiunea ISIS

Descriere

Castigatoare a premiului Pulitzer 2016 pentru nonfiction, Flamurile Negre: ascensiunea ISIS a fost considerata cea mai buna carte a anului 2015 de catre The New York Times, The Washington Post, People Magazine, San Francisco Chronicle, Kansas City Star si Kirkus Reviews. Intr-o relatare dinamica si dramatica, reporterul Joby Warrick, castigatorul premiului Pulitzer, dezvaluie felul in care actiunile militantilor islamisti din spatele ISIS au luat nastere intr-o inchisoare izolata din Iordania si s-au raspandit cu ajutorul involuntar a doi presedinti americani. Bazandu-se pe accesul la surse unice la nivel inalt din CIA si din serviciile secrete iordaniene, Warrick completeaza puzzle-ul, moment cu moment, cu detalii operationale, perspective ale diplomatilor si spionilor, generalilor si sefilor de stat, dintre care multi au prevazut o amenintare mai mare decat al-Qaeda si au incercat cu disperare sa o opreasca. Flamurile negre este o relatare istorica, geniala si definitiva, care expune ramificatiile celei mai periculoase amenintari teroriste de astazi. Fragment din volum:   "La sediu, agentii faceau cu randul in timpul interogatoriului lui Zarqawi, intr-un fel de leapsa a persoanelor si tehnicilor folosite. Abu Haytham alterna uneori cu seful sau, Ali Bourzak, seful departamentului antiterorism si unul dintre cei mai temuti oameni din Mukhabarat. Maniera dura si ciuful subtire de par roscovan ii adusesera porecla de Diavolul Rosu in randul clientilor frecventi ai agentiei. Zarqawi il detesta. Ani mai tarziu, mult dupa ce parasise Iordania definitiv, a trimis in doua randuri agenti la Amman, cu instructiuni explicite de a-l asasina pe Diavolul Rosu. Ambele tentative au esuat. Al treilea agent, un tanar specialist antiterorism cam de aceeasi varsta cu Zarqawi, era interesat in mod deosebit de caz. Abu Mutaz facea parte dintr-o noua generatie de agenti Mukhabarat: mersese la facultate si calatorise, beneficiind de o instruire speciala in analiza informatiilor la institutii din Marea Britanie si Statele Unite. Dar si el era descendentul triburilor din desertul iordanian, impregnat de acelasi mediu cultural ca multi dintre jihadistii si criminalii cu care lucra. Frizura scurta, dintii ascutiti si hainele de piele pe care le purta ii dadeau un aer dezinvolt, insa ochii sai caprui calzi si rasul relaxat, il faceau imediat placut, chiar si islamistilor. Cand a ajuns Zarqawi, Abu Mutaz si-a luat carnetelul de notite si un pachet de Parliament, dupa care si-a facut intrarea in incaperea auster mobilata unde aveau loc interogatoriile neoficiale. Zarqawi statea in fata lui la masa, fara catuse, pastrand aceeasi privire de rece indiferenta. Abu Mutaz s-a gandit ca arata cam zdrentaros, cu hainele sale afgane largi si cu barba incalcita pe care nu si-o ingrijea niciodata. Unghiile ii erau netaiate si murdare, conferindu-i aspectul unui muncitor grosolan. Abu Mutaz i-a oferit ceai de plante indulcit si dulciuri, care erau de obicei acceptate, dar nu si cafea sau tigari. Lui Zarqawi nu ii placea cafeaua si, ca orice islamist strict, considera fumatul un viciu occidental. Abu Mutaz si-a aprins una oricum."