Bucuresti, bulevardul Dacia 77. O poveste franco-romana

Descriere

    In 23 ianuarie 1936, la cererea unui grup de intelectuali si diplomati francezi si romani, Franta cumpara casa Olanescu pentru a infiinta un Institut de Studii Superioare. Ea avea sa treaca in curand prin vremuri grele: sunt anii celui de-al Doilea Razboi Mondial si cei ai dictaturii comuniste. Cu toate acestea, 80 de ani mai tarziu, la numarul 77 de pe bulevardul Dacia, ea este inca sediul Institutului Francez din Bucuresti.     Incercand sa-i reconstituie istoria, Richard Edwards cerceteaza „memoria locului“, la Bucuresti si la Nantes, la Paris si la Berlin, dezvaluind amintiri, secrete, bucurii si uneori temeri. In aceasta instarita casa boiereasca, a carei organizare interioara se va modifica mereu de-a lungul deceniilor, redesenandu-si neincetat pana si planurile, cronicile si portretele dau viata unei istorii franco-romane, istoria prieteniei dintre doua tari.      Fragment din volum:       „Casa din bulevardul Dacia 27 isi va redeschide portile la 22 ianuarie 1970, cu numele de „Biblioteca Franceza". Spatiul este reorganizat, angajatii redistribuiti in functie de noile activitati. Aflandu-ma in biroul lui Petre, informaticianul Institutului, de fapt fosta baie a directorului, urmaresc cu atentie istoria schimbarilor care au avut loc de-a lungul timpului. Pragul fostei bai este suprainaltat: peste patratelele de ceramica s-a pus o podea. In alte incaperi, superbul parchet este acoperit cu mocheta, o moda, sau mai degraba o manie a anilor '70, chiar si in Franta. Nic imi povesteste cum a fost recuperat parchetul din anumite incaperi cu pretul unei munci indelungate si migaloase. Covorul rosu insa, care acoperea treptele scarii centrale, s-a uzat, lasandu-le descoperite: culoarea deschisa a lemnului intareste armonia ansamblului si face legatura dintre hol si galerie. Marele eveniment este instalarea unui proiector de 16 mm care permite atriumului sa functioneze ca o sala de cinema. Iata-ne deci in fata Institutului! Sa intram, va insotesc! Sa inchidem usa mare si grea de la intrare si sa admiram, de pe palierul interior, cea de-a doua usa care da in hol, o usa cu patru canaturi cu geamul impartit in dreptunghiuri de sticla bizotata, dominata in partea superioara de o imposta transparenta. Suntem, cu siguranta, atrasi de lumina filtrata natural care ne imbie sa avansam. Ne aflam in inima casei. Sa ne apropiem asadar de scara si sa ne uitam cu atentie. Mai mult, sa urcam numarand treptele. Am ajuns la a saptea: e altfel, caci poarta si pe contratreapta niste stigmate, termenul este exagerat, sunt de acord, a fost taiata in doua locuri, asta se vede. Prindeti-o de margine si ridicati-o: treapta este articulata, se deschide spre un spatiu gol, negru. S-o inchidem si sa continuam: din nou, a douasprezecea treapta este marcata si ea de o dubla taietura, mult mai larga. Si treapta asta e mobila. Ei bine, descoperit cabina de proiectie."