Mitologii subiective

Descriere

     „Multe s-au pus pe seama zeilor. Tiranul din Siracuza, bunaoara, obisnuia, cind tezaurul sau se golea, sa anunte ca zeita Demetra ii aparuse in vis pentru a cere ca toate femeile cetatii sa depoziteze in templul ei bijuteriile. In ce-l priveste pe Apolo, zeul claritatii si luminii, el este pur, nefiind implicat ca Zeus in multe istorii urite. Astazi nici o greseala nu le apare unora mai grava decit a nu parea in nici un fel complicati. Am pierdut, vai, admiratia greaca pentru masura si claritate, dar in fata acestei lumini care curge pe ziduri spunindu-mi cit de putin ne trebuie uneori pentru fericire (acest putin constituie insa totul), imi repet ca soarele Eladei nu e numai o categorie estetica, ci si una morala.” (Octavian Paler)     Fragment din volum:       “Olimpul        Cum bine a zis un grec, observa un filosof, oamenii ne invata sa vorbim, iar zeii sa tacem. Trebuie facuta o exceptie pentru Hermes.        Zeu al elocintei, Hermes era de asemenea si patronul negustorilor si calatorilor si chiar al escrocilor. Desi nu vad ce legatura poate exista intre aceste tagme. El este, dupa expresia lui Horatiu, „elocventul nepot al lui Atlas". Dar, probabil, atributul cel mai plin de consecinte a fost ca inventand limbajul si scrisul, dupa cum credeau cei vechi, el a impus nume unei infinitati de lucruri. El a fost primul care n-a mai suras, luand oamenilor copilaria si obiectelor transparenta. Atunci a inceput dezmintirea Olimpului, cand n-am mai putut sa luam in posesie lucrurile asa cum sunt, nenumite, cum au fost la inceputul lumii. Propria noastra copilarie e varsta de aur traita candva, Olimpul din care am coborat si unde am crezut in toate povestile, iar frunzele si iarba ude de ploaie fosneau de oracole subiective. Singurul paradis pierdut e aceasta copilarie, acest Olimp in care nu ne mai putem intoarce decat lucizi, caci ne-am pierdut inocenta si puterea de a privi un copac ca pe o poveste. Riscul de a urca muntele din nou e de a-l gasi gol, legendele au murit, vantul sufla pe stancile si prin iarba de pe Olimp singur, demistificator si nostalgic, dovada ca misterul s-a risipit. Scepticismul fata de lucrurile cu care venim in contact e o descoperire a adultilor. Nici un copil nu e sceptic, toti ne nastem cu darul de a crede in ceea ce descopera simturile noastre si in ceea ce ni se propune si, de aceea, probabil, numai atunci putem fi fericiti cu adevarat. Pe masura ce ne-am schimbat, am coborat tot mai jos, la poalele acestui Olimp personal, pana ne-am vazut despartiti pentru totdeauna de propria noastra copilarie al carei miracol ramane unica mitologie adevarata.„