Şi munţii au ecou

Descriere

"Si muntii au ecou" prezinta o poveste spusa de-a lungul mai multor generatii care graviteaza nu doar in jurul parintilor si copiilor, dar si a fratilor si surorilor, a verilor si a tuturor celor ce au grija de ceilalti. Exploreaza nenumaratele feluri in care membrii familiei iubesc, jignesc, respecta, insala, surprind si se sacrifica unii pentru ceilalti, atunci cand conteaza cel mai mult. Urmarind diversele personaje si ramificatiile vietilor acestora, alegerile si iubirile fiecaruia, de-a lungul mai multor generatii, peste tot in lume - de la Kabul la Paris, de la San Francisco pana in Insula Tinos din Grecia - povestea se extinde gradual, devenind din ce in ce mai emotionanta, mai complexa si mai puternica cu fiecare pagina parcursa. Si muntii au ecou este un roman incitant si provocator, demonstrandu-ne modul in care autorul intelege in profunzime legaturile si actiunile care ne definesc si ne modeleaza vietile si, in final, ce inseamna sa fii om. Fragment din carte: "N-as putea sa va spun cu exactitate cand mi-a venit aceasta idee. Poate in dimineata de toamna cu vant, pe cand ii serveam Nilei ceaiul si ma aplecasem sa-i tai o felie de prajitura roat, iar la radioul de pe pervaz s-a anuntat ca iarna ce batea la usa in anul 1952 ar putea fi chiar mai brutala decat cea trecuta. Poate a fost mai devreme, in ziua in care am dus-o la casa cu pereti roz stralucitori, sau poate si mai devreme, cand am tinut-o de mana in masina, iar ea suspina. Oricare ar fi fost momentul, de indata ce mi-a intrat in cap, nu am mai putut sa scap de chestia asta. Dati-mi voie sa va spun, domnule Markos, ca am actionat cu cea mai curata constiinta si avand convingerea ca propunerea mea se nascuse din bunavointa si intentii cinstite. Ceva care, desi era dureros pe termen scurt, avea sa conduca pe termen lung la binele tuturor celor implicati. Dar aveam si motive mai putin cinstite, care serveau propriului interes. Locul de frunte era ocupat de motivul ca ii dadeam Nilei ceva ce niciun alt barbat — nici sotul ei, nici stapanul acelei case mari roz — nu putea sa-i ofere. Am vorbit cu Saboor mai intai. In apararea mea, voi spune ca, daca m-as fi gandit ca Saboor va accepta bani de la mine, i-as fi dat fericit in locul acestei propuneri. Stiam ca are nevoie de bani, pentru ca imi spusese cat se zbatuse sa gaseasca de lucru. As fi cerut de la domnul Wandati un avans pe langa salariu, pentru ca familia lui Saboor sa iasa cu bine din iarna. Dar Saboor, ca multi alti tarani, suferea de mandrie, o boala pacatoasa si incurabila. N-ar primi niciodata bani de la mine. Cand s-a casatorit cu Parwana, nu a vrut sa auda de suma mica de bani pe care voiam sa-i dau. Era barbat si avea sa-si intretina propria familie. Chiar a murit facand asta, cand inca nu implinise patruzeci de ani, prabusindu-se intr-o zi pe camp pe cand curata niste sfecla de zahar, undeva langa Baghlan. Am auzit ca a murit tinand o capatana de sfecla in mainile sangerande, pline de basici."