Atac in biblioteca

Descriere

    Povestea lui Andrei Mladin incepe in anul 1983, cand a aparut Atac in biblioteca. Atunci cititorii au facut cunostinta cu un tanar jurnalist roman glumet, dar si grav, in aparenta superficial, dar toba de carte si dedicat profesiei sale.     Dupa ce ii ia un interviu unei violoniste celebre, Mihaela Comnoiu, el se trezeste implicat intr-o situatie-limita, descoperind un cadavru in biblioteca sa. La inceput, de frica, Mladin eludeaza militia si se decide sa faca propriile investigatii, devenind un detectiv fara voie. Treptat-treptat, descopera ca in jurul lui s-a tesut o conspiratie care ii doreste pieirea. Istetimea si umorul care il caracterizeaza il ajuta sa treaca prin intamplari periculoase si sa dezlege misterul.     Totul se petrece intr-un Bucuresti in care sunt prezentate cozi la alimente, uleiul si zaharul se dau pe cartela, strazile sunt luminate anemic, apa calda nu curge la robinete, telefoanele sunt ascultate, cetatenii sunt supravegheati zi si noapte. Un oras in care domneste frica. Si astazi unii se intreaba cum de a trecut de cenzura un roman in care anchetatorul nu este un reprezentant al autoritatilor si in care deseori se rade de cutumele unei epoci pe care propaganda o considera de “aur”.     Dupa Atac in biblioteca s-a realizat un film de-abia in 1992, scenariul din 1985 fiind respins de cenzura comunista.        Fragment din romanul "Atac in biblioteca" de George Arion:     “Asta e!     Acum ma vor insfaca si ma vor duce intr-un loc in care prietenii imi vor trimite chiftele cu prastia.     Parca aud pe coridoarele unui bulau: aduceti asternuturi curate! Azi ne vine un oaspete de seama: Andrei Mladin, spaima populatiei care a trecut de 60 de ani! Cu precautie ma ginesc daca sosirea mea a fost anuntata de agentiile de presa si daca nu e rost cumva sa ma eclipsez fara sa las adresa mea noua.     Da' ti-ai gasit! De unde atata bafta pe mine?     - Vai ce nenorocire, Mladin draga, rasare in fata mea duduia Margareta.     E imbracata cu totul fistichiu, in niste tipatori pantaloni mov si poarta o ie mai mult decat transparenta, care lasa sa se intrevada din belsug ravagiile petrecute intr-un trup care nu mai e tanar si regreta acest lucru. Prima mea reactie e s-o strang de gat. Apoi scot niste sunete pe care eventual le-ar putea intelege doar stramosii nostri inainte de-a se fi dat jos din copaci.     - Le-am spus de multa vreme ca asa o sa se-ntample daca nu luam masuri din timp.     Duduia se agita prin fata mea ca un tribun care vrea sa insufleteasca o masa de oameni. Eu insa raman palid si neinsufletit. Si ceilalti m-au zarit cum stau pe trotuar cu pachetele in brate si dau aprobator din cap:     - Asa e! Numai administratia e de vina. Dumneata ar trebui sa dai totul la ziar. Toti sunt gata sa depuna marturie ca blocul nostru a fost lasat pe mana unui om lipsit de initiativa si comod.     Incep sa capat putin curaj. Imi dreg glasul, imi apas pachetele pe burta, si ca sa le tin mai bine, si ca sa-mi mai domolesc vanzoleala pricinuita de oranjada si-ntreb cu prudenta:     - Da' ce s-a-ntamplat?     Vocea imi suna ca din fundul unei galaxii nedescoperite inca, insa nimeni nu pare sa bage de seama.