Tarantula
Descriere
• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Muzician-poet, Bob Dylan este una dintre personalitatile artistice care au marcat evolutiile culturale din America anilor 1960–1970. Volumul Tarantula a fost scris de Bob Dylan la jumatatea anilor 1960 si publicat in 1971, cu o intarziere cauzata de accidentul de motocicleta suferit de autor in iunie 1966 si de dorinta sa, in cele din urma abandonata, de a opera modificari in manuscris. Tarantula este un exponat prototip intr-un posibil cabinet de curiozitati literare: singura opera de gen (dar ce gen?) a unui poet-muzician epocal, cunoscuta mai curand de initiati decat de multimile de fani, apreciata drept o capodopera de unii critici si contestata de altii. Mai experimentala, formal, decat marile sale cantece, impartaseste cu ele acelasi spirit de rebeliune bine temperata. Flux verbal semiautomat sau sarada, roman epistolar „cu cheie" sau farsa poetica sau amalgam din toate cele enumerate si enumerabile, cartea pune intr-o lumina aparte evolutia unuia dintre cei mai influenti pop heroes din ultima jumatate de secol. Asemenea lui Kerouac, Ginsberg, Burroughs, Gregory Corso, si poate mai mult decat ei, Bob Dylan a reprezentat in cantecele si-n scrierile lui (ce alcatuiesc un continuum fara fisura) criza de identitate a Americii de dupa razboi, cautarile artistice ale unei generatii obsedate de sentimentul unei schimbari iminente a lumii. «The times they are a-changing», avertiza el: roata se invarteste, ce-i azi dedesubt maine va fi deasupra, ce-i azi dispretuit maine va face gloria unei literaturi. Tot acest amalgam haotic de cultura inalta si cultura populara, de voci ce se-ntind de la nursery-rhymes la citate sofisticate formeaza marele colaj al Tarantulei. - Mircea Cartarescu Fragment din volum: "Picat la cursul de propaganda oameni stranii cu probleme la burta & fetele lor de pus in rama: zelda sobo — betty stramba & volcano bulanu — iata-le — dau o tura & au fost vazute plangand in capela — prietenu lor, care spune ca toata lumea plange-o gramada — e cel cu congresul & are la el pozele — il cheam Tapanga Red — cunoscut in L.A. drept Curatitorul — tuseste-o gramada — deci isi fac intrarea — e foarte devreme & intreaba de corcituri negre la bucata — jenny zice „de ce sa nu le rulam?" „sunt gabori!" zice baietelul care tocma s-a catarat pe un munte & care-a-nvatat s-adulmece la circ — jenny se retrage la flipper — vaporii se-ntetesc — zelda sobo cere a doua corcitura neagra — sa fie iute va rog — dintre barbati, unul ii bataie prin fata un ceas „e tarziu — zelduto — e tarziu" & fata zeldei da-n pojar & ea zice „sunt alergica" — se-aude ceva sunand & spune „hei, ia uite fata aia acolo primeste chiftele moca" — incercand sa-i capteze atentia lui jenny, unu dintre barbati intreaba „te supara ceva?” jenny raspunde „da — ce s-o fi-ntamplat cu Orval Faubus?" & barbatul schimba repede subiectul — cu ochiu umflat impinge una dintre corciturile iuti peste rochia bietei zelda — intreaba daca mai vrea alta acum — toata lumea se sparge de ras n-afara de cineva care vorbeste c-o fereastra & jenny, ocupata s-adune chiftele... barbatul care arata ca un mar al lui adam — cre ca-i al lui betty stramba — isi examineaza scaunul — volcano — ea-l infasoara-n national insider — toata lumea-l citeste — jenny inclina aparatul — barbatu-i mort — chiar atunci, ala de la congres ce face, scoate un luger care zice ca-l are de la un neamt din timpul razboiului ceea ce-i o minciuna sfruntata, & incepe sa traga-n reclamele la beef barbecue... la radio se-aude imnul, star spangled banner”
