Charles Perrault

Frumusețea este adevăratul dar al zânelor.— Povești ale Mamei Gâscă, 1727 Adu-mi cizmele mele cu șapte leghe ca să pot prinde copiii.— Povești ale Mamei Gâscă, 1727 Regele era uimit de cantitatea enormă de proprietăți deținute de marchizul de Carabas.— Povești ale Mamei Gâscă, 1727 Dar sângele a rămas întotdeauna, pentru că cheia era fermecată.— Povești ale Mamei Gâscă, 1727 Du-te în grădină și adu-mi o dovleac.— Povești ale Mamei Gâscă, 1727 Nu ai auzit că această casă aparține unui ogru care mănâncă copiii mici?— Povești ale Mamei Gâscă, 1727 Acestea erau toate femeile cu care Barba Albastră se căsătorise și ale căror gâturi le tăiase una după alta.— Povești ale Mamei Gâscă, 1727 Apoi, i-a oferit o pereche de papuci de sticlă, cei mai frumoși din lume.— Povești ale Mamei Gâscă, 1727 Deschide orice vrei. Mergi oriunde dorești. Dar îți interzic categoric să intri în camera aceea mică și dacă o deschizi măcar o crăpătură, nimic nu te va apăra de mânia mea.— Povești ale Mamei Gâscă, 1727 Nașa ei, care era o zână, i-a spus: „Vrei să mergi la bal, nu-i așa?”— Povești ale Mamei Gâscă, 1727 Când își termina treaba, se așeza în colțul cu șemineul, printre cenuși.— Povești ale Mamei Gâscă, 1727