Dar sângele a rămas întotdeauna, pentru că cheia era fermecată.

Frumusețea este adevăratul dar al zânelor.— Povești ale Mamei Gâscă, 1727 Adu-mi cizmele mele cu șapte leghe ca să pot prinde copiii.— Povești ale Mamei Gâscă, 1727 Regele era uimit de cantitatea enormă de proprietăți deținute de marchizul de Carabas.— Povești ale Mamei Gâscă, 1727 Du-te în grădină și adu-mi o dovleac.— Povești ale Mamei Gâscă, 1727 Nu ai auzit că această casă aparține unui ogru care mănâncă copiii mici?— Povești ale Mamei Gâscă, 1727 Acestea erau toate femeile cu care Barba Albastră se căsătorise și ale căror gâturi le tăiase una după alta.— Povești ale Mamei Gâscă, 1727