Deasupra norilor, cerul ramane mereu albastru

Deasupra norilor, cerul ramane mereu albastru

Editura
An publicare
2024
Nr. Pagini
252
ISBN
9786303300429
Categorii

Descriere

„Ildikó Judit Jung este un nume cunoscut in lumea cititorilor de proza scurta din comunitatea maghiara din Transilvania. Acest volum aduna intre pagini farmecul melancolic al societatii maghiare transilvanene din a doua jumatate a secolului trecut. Subiectele au fost inspirate de bogata experienta a autoarei, dobandita in cursul prestigioasei sale cariere profesionale, plastice si personale. Personaje puternice, evenimente interesante din viata si destine individuale, din care iubirea nesfarsita iradiaza catre semeni, locul lor de nastere si familia ca institutie sociala. Deasupra norilor, cerul ramane mereu albastru nu numai ca este o carte bine scrisa, dar priveste cu respect omul de rand, suferintele si soarta sa. Proza lui Ildikó Judit Jung ne poarta intr-o lume pe cale de disparitie, in care iubirea, compasiunea si constiinta sociala reprezinta litera de lege. O lume pe care autoarea o surprinde cu rezerve nebanuite de optimism si tandrete.” (Adrian Christescu, scriitor) „Volumul lui Ildikó Judit Jung nu are nevoie nici de dictionar, nici de explicatie, ci doar de un fotoliu confortabil in coltul camerei, unde lumina zilei straluceste si un nor ce strabate cerul iti face cu ochiul. Povestirile autoarei ne captiveaza cu suferintele, sentimentele si deciziile personajelor, noi insine alergand de la magia unei singure nopti la cautarea luminii din spatele norilor. Pentru ca, indiferent de dificultatile, obstacolele sau incercarile cu care se confrunta, eroii lui Ildikó Judit Jung dau intotdeauna un bun exemplu de comportament uman si exceleaza in umanitate, iubire si intelegere. Sunt analizate subiecte precum casatoria fortata, emigrarea, educatia, fraternitatea, dragostea, importanta familiei si rolul bisericii. Autoarea este un mare maestru al intrigii, al intorsaturilor bruste, neasteptate. Pur si simplu nu poti lasa cartea din mana, trebuie sa o citesti. Ne poarta in orase transilvanene cunoscute, aproape ca devenim noi insine personaje din povestile ei, o simtim, o vedem, o traim. Dar oriunde isi duce eroul, indiferent de dificultatile cu care se confrunta, rezultatul final este intotdeauna plin de speranta. Exista o casa care te asteapta, exista o speranta de care sa te agati, exista un vis pentru care merita sa lupti. Cateva povesti, cateva destine umane, cateva miracole, fotografii, fragmente de amintiri care sunt reunite in cartea autoarei ca un tot unitar, ca o melodie minunata care te imbratiseaza, te captiveaza, te atinge si care vrem sa nu se termine.” (Irén Moldovan)

Pe aceeași temă

Ildiko Judit Jung