Pulbere de stele - Neil Gaiman

Descriere

Cu ajutorul unei lumanari fermecate, plutind apoi intr-o corabie deasupra norilor, Tristran Thorn strabate un taram locuit de vrajitoare, copaci vorbitori si spiridusi. Drumul este presarat cu pericole, iar calatoria eroului aflat in cautarea stelei cazatoare, promisa fetei de care s-a indragostit, ascunde o multime de situatii pline de neprevazut. ,     Fragment din volumul "Pulbere de stele" de Neil Gaiman:     “Parasira poiana inaintand cu greu. Steaua se sprijinea in carja si pe bratul lui Tristran, dar tresarea la fiecare pas. Si de fiecare data cand se crispa sau se infiora, Tristran se simtea vinovat si stanjenit, dar se linistea gandindu-se la ochii cenusii ai Victoriei Forester. Mersera prin alunis pe cararea caprioarelor, si Tristran - care hotarase ca lucrul cel mai potrivit in acesta situatie era sa o tina de vorba - o intreba de cat timp era stea, daca era placut, daca toate stelele erau femei si-i aduse la cunostinta ca el crezuse intotdeauna, asa cum ii invatase domnisoara Cherry, ca stelele erau mingi stralucitoare de faz care ardeau la departare de multe sute de mile, ca si soarele, doar ca se aflau mai departe decat acesta.     Steaua nu raspunse la niciuna dintre aceste intrebari si afirmatii.     — De ce ai cazut? intreba el. Te-ai impiedicat de ceva?     Ea se opri, se intoarse si se uita la el ca si cum ar fi examinat ceva neplacut, aflat la distanta foarte mare.     — Nu m-am impiedicat, spuse ea in cele din urma. Am fost lovita. De asta, adauga ea, si scoase de sub rochie o piatra mare, galbuie, care era prinsa de un lant de argint. Am o vanataie pe piept, unde m-a lovit - atat de puternic, ca m-a daramat de pe cer. Iar acum sunt obligata s-o duc cu mine.     — De ce?     Paru gata sa-i raspunda, apoi clatina din cap, isi inchise gura si nu mai zise nimic. In dreapta lor, un raulet curgea si plescaia, tinand pasul cu ei. Soarele amiezii se ridicase deasupra lor, iar Tristran simtea cum i se face din ce in ce mai foame. Scoase un colt de paine uscata din tasca, il inmuie in parau si il imparti in doua, jumatate-jumatate.     Steaua se uita cu dispret la painea uda si nu se atinse de ea.     — O sa mori de foame, o preveni Tristran.     Ea nu zise nimic, isi ridica doar barbia putin mai sus.     Continuara sa mearga prin padure, inaintand incet. Se chinuiau sa urmeze cararea ce urca pe panta unui deal, care era blocata de copaci cazuti si care devenise atat de abrupta, incat steaua cazatoare si cel care o capturase erau in pericol de a se rostogoli pana jos."