Dreptul civil al familiei. Raporturile nepatrimoniale. Curs teoretic si practic. Editia a 4-a, revazuta si adaugita
Descriere
Scopul lucrarii de fata este acela de la facilita intelegerea si insusirea institutiilor de dreptul civil al familiei, pentru cei care se initiaza in acest fascinant domeniu al dreptului. Cuprinsul lucrarii In realizarea scopului lucrarii s-a incercat aducerea normelor de drept si a notiunilor juridice in viata de zi cu zi, acolo unde intalnim raporturile nepatrimoniale pe care viata de familie le genereaza, facandu-se trecerea de la cultura de specialitate la insasi punerea lor in practica, rezultatul fiind, speram noi, un instrument de lucru eficient, care abordeaza in paralel chestiunile teoretice si pe cele practice, intr-o maniera cat mai apropiata de ceea ce asteapta astazi studentii de la o astfel de lucrare. Puncte forte Lucrarea nu are un caracter pur teoretic, ci si un nuantat caracter practic – asa cum rezulta chiar din titlul sau –, prezentand, pe de o parte, unele „spete” create pentru a face legatura cu notiunile teoretice explicate, solicitand studentilor solutii concrete la probleme de drept pe care acestea le ridica, iar pe de alta parte, prin includerea unor solutii apreciate a fi mai semnificative din practica judiciara, mai noua sau mai veche, publicate sau nepublicate pana acum, spre a fi analizate si discutate cu studentii in dezbaterile seminariale. Pentru verificarea informatiilor asimilate, in cuprinsul lucrarii au fost incluse 350 de grile, precum si o serie de intrebari de verificare a cunostintelor, destinate fixarii notiunilor de drept prezentate. Publicul tinta Lucrarea se adreseaza studentilor, avocatilor, magistratilor, notarilor, doctoranzilor si, in general, tuturor celor interesati de materia dreptului civil al familiei. Despre autoare Adina R. Motica – conf. univ. dr., Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timisoara; notar public in cadrul Camerei Notarilor Publici Timisoara.