Legislație notarială
Descriere
Legislatie notariala a fost conceputa ca un instrument de baza, de informare si de orientare prin dreptul notarial, domeniu aflat intr-o continua crestere, formare si transformare. In acest sens, Legislatie notariala reprezinta pe de o parte pasaportul legislativ de trecere in profesia de notar, deoarece ne adresam in primul rand celor care se pregatesc pentru sustinerea examenului sau concursului privind dobandirea calitatii de notar stagiar, urmand indeaproape liniile tematicii si bibliografiei pe care candidatul trebuie sa le respecte. Dar, pe de alta parte, Legislatie notariala reprezinta si o linie de pornire pentru cei care se pregatesc pentru examenul de definitivat, pentru studentii facultatilor de drept sau pentru profesionistii dreptului interesati de dreptul notarial. Pentru acestia din urma am adaugat pe langa actele normative mentionate in tematica si bibliografia examenului sau concursului privind dobandirea calitatii de notar stagiar, si alte acte, considerate de noi ca fiind strategice in domeniu. In aceasta noua editie (editia a 2-a) din Legislatie notariala am adaugat:-Legea nr. 36/1995 a notarilor si a activitatii notariale, republicata in M. Of. nr. 237 din 19 martie 2018;-Regulamentul pentru organizarea si desfasurarea examenului de definitivat si a concursului de admitere in functia de notar public (aprobat prin Ordinul Ministrului Justitiei nr. 1494/C/2014 si modificat si completat prin Ordinul Ministrului Justitiei 1619/C/2017);-Hotararea nr. 75/2013 a Consiliul Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania pentru aprobarea Regulamentului privind metodologia de aplicare a apostilei/supralegalizarii pe actele notariale-Ordinul Ministrului Justitiei nr. 1903/2011 privind conditiile de forma necesare pentru valabilitatea dispozitiilor testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse de clientii institutiilor de credit (M. Of. nr. 684 din 27 septembrie 2011).