GAZA
Descriere
Ploaie de rachete in zori, carnagiu la un festival muzical si bebelusi decapitati. In replica, bombardamente fara precedent. Si un nou Exod… Ceea ce unii au prezis ca ar putea fi inceputul celui de Al Treilea Razboi Mondial este, de fapt, un conflict vechi de mii de ani. De la Avraam incoace, s-a starnit dihonia intre fratii vitregi Isaac si Ishmael, intemeietorii legendari ai principalelor popoare semitice (israelienii si arabii). Desi hotarele sale istorice nu au fost si nu sunt nici in prezent coincidente cu cele ale teritoriilor sau ale statelor asociate, Palestina – cu Fasia Gaza la vest si Cisiordania la est, dar si, in centrul sau spiritual, cu Ierusalimul (singurul oras care exista, deopotriva, in Cer si pe Pamant) – este identificata, de regula, cu Canaan, cu Tara Israel a evreilor (in ebraica, transliterat, Eret Israel) sau Tara Sfanta a Cruciatilor (in latina, Terra Sancta), in limba araba fiind denumita Filastīn. Ea detine o importanta majora pentru toate cele trei mari religii monoteiste: iudaism, crestinism si islam. Dar reprezinta si scena unor „razboaie sfinte“ care au facut milioane de victime, de la Cruciadele medievale la razboiul de Yom Kippur din 1973 si cel pornit, dinspre Gaza, in ultima zi de Sukkot din 2023. Noul Jihad este legat de Hamas, „un alt chip al terorismului sistematic”, dar si, piezis, de „Bibi“ Netanyahu si de marele esec (calculat?) al Mossadului. Conflictul fiind inceput de ziua lui Putin, teoria conspiratiei trimite la axa Moscova–Teheran–Gaza, cu o deviere semnificativa spre Riyadh, intr-o epoca in care consecintele razboiului fac, totusi, ca pana si Iepurasul cu Papion sa rupa legaturile cu Mia Khalifa… Quo vadis?